buzdugán sn [At: BIBLIA (1688), 2/4 / Pl: ~e / E: tc bozdogan] 1 Măciucă (scurtă) de fier dintr-o bucată (sau cu coada de lemn), uneori, cu măciulie țintuită (1) Cf ghioagă, topuz. 2 Baston cu măciulie în vârf care aparține tamburilor-majori care conduc fanfarele militare. 3 (Fig) Putere domnească. 4 (Pex; înv) Trib în fruntea căruia stă o căpetenie având un buzdugan ca semn al domniei. 5-6 Lovitură de buzdugan (1-2) Cf băț, baston. 7 (Reg) Mai cu care se crapă lemnele Cf măiug. 8 (Reg) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 9 (Reg) Cruce dublă (făcută) din spice de grâu Cf cunună. 10 (Reg) Parte care rămâne din cotorul porumbului, după ce s-au tăiat jipii Si: cocean, tuleu. 11 (Bot) Plantă erbacee din familia sparganiaceae cu tulpina erectă, ramificată în partea superioară, cu frunze lineare, rigide, erecte, cu flori verzi-alburii și fructe uscate de forma unei piramide răsturnate, care crește pe malurile apelor, prin bălți și pe lângă pâraie în lunile iulie-august Si: (reg) capu-ariciului, rubanier, șovar, (Sparganium ramosum).

BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii și cu fructe în formă de măciucă; capul-ariciului, șovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.

BUZDUGÁN ~e n. 1) Măciucă sau ghioagă cu măciulie țintuită, folosită în trecut ca armă de luptă. 2) (în Moldova feudală) Simbol al puterii domnești. /<turc. bozdogan

buzdugán s. n., pl. buzdugáne

BUZDUGÁN s. 1. (înv.) topuz. (~ul era semn al puterii domnești.) 2. (BOT.; Sparganium ramosum) (reg.) șovar, capul-ariciului.

BUZDUGÁN s. v. cocean.