BUNAVÓIE s. f. (In loc adv.) De bunavoie sau de bunavoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni din initziativa proprie; de la sine singur. Buna + voie.

bunavóie sf [At: EMINESCU N. 83 / E: buna + voie] (Ilav) De ~ (sau ~a mea ta etc.) 1 Din proprie initziativa. 2 (Ial) In mod liber consimtzit. 3 Veselie.

BUNAVÓIE s. f. (In loc. adv.) De bunavoie sau de bunavoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni din initziativa proprie; de la sine singur. Buna + voie.

BUNAVOÍE s. f. (Numai in loc. adv.) De bunavoie sau de buna voia mea (sau ta etc.) = a) nesilit de nimeni din proprie initziativa; bucuros. Ash zice sa pleci mai bine de bunavoie. CARAGIALE O. III 47. Am buna nadejde sa ispraveshti cu bine slujba cu care teai insarcinat de bunavoie. ISPIRESCU L. 18. De bunavoia lor traiau exilatzi. EMINESCU N. 83; b) de la sine singur fara interventzie dinafara. Sa shtii k raposat el singur de bunavoia lui. GALAN Z. R. 250.

BUNAVÓIE s. f. (In expr.) De bunavoie sau de bunavoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni din initziativa proprie; de la sine singur. Din buna + voie.

BUNAVOÍE f.: De ~ din proprie initziativa; nesilit de nimeni; de la sine. [G.D. bunavoiei] /buna + voie

búnavóie (veselie) s. f. art. bunavóia g.d. art. bunavóiei

bunavóie (de ~) loc. adv.

bunavóie s. f. art. bunavóia g.d. art. bunavóiei

bunavóie s. f. g.d. (rar) bunavoi; pl.