BUIÉSTRU IÁSTRA buieshtri stre s. m. s. n. adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale in timpul caruia pashii se fac cu picioarele din aceeashi parte. 2. Adj. s. m. Buiestrash. 3. Adj. Naravash; neastamparat zburdalnic. Et. nec.

buiestru ~iastra [At: H VII 149 / V: ~iast~ / Pl: ~eshtri ~tre / E: ml *ambulester] (Reg) 12 sm a (Cal) care in mers aduce concomitent inainte picioarele laterale. 3 sn Mersul calului care calca cu ambele picioare (dinainte sau din lateral) concomitent. 4 a Naravash.

BUIÉSTRU IÁSTRA buieshtri iestre s. m. s. n. adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale in timpul caruia pashii se fac cu picioarele din aceeashi parte. 2. Adj. s. m. Buiestrash. 3. Adj. Naravash; neastamparat zburdalnic. Et. nec.

BUIÉSTRU² IÁSTRA buiestri stre adj. (Despre cai rar despre alte fiintze) Care merge in buiestru buiestrash; p. ext. neastimparat zburdalnic nelinishtit. Cal buiestru. ▭ Ceilaltzi vizitii... nu sar incumeta sa miie iepele prea buiestre. REBREANU R. I 214.

BUIÉSTRU²IÁSTRA buieshtri iestre adj. Care merge in buiestru¹; p. ext. naravash; neastamparat zburdalnic.

buiéstru¹ (ies) (rar) adj. m. pl. buiéshtri; f. buiástra (ias) pl. buiéstre

buiéstru adj. m. s. m. (sil. ies) pl. buiéshtri; f. sg. buiástra (sil. ias) pl. buiéstre

buiestru

buiestru iastra.

BUIÉSTRU adj. s. buiestrash. (Un ~ tanar.)

BUIESTRU adj. s. buiestrash. (Un ~ tinar.)

buiéstru (buiástra) adj. 1. (Cal) care merge facind pashii cu picioarele de aceeashi parte. 2. (S. n.) Mers al calului in acest fel. 3. (Adj.) Impetuos excesiv. Var. boiastra adj. f. (vaca in calduri). Origine incerta. Dupa Giuglea Dacor. I 372 acceptat de Rosetti II 164 este vorba de lat. *boiester de la boia „piedica legatura” datorita nevoii de a lega picioarele calului cand se incepe sa i se arate pasul buiestru. Aceasta ipoteza este dificila din punct de vedere fonetic. Par mai putzin probabile sugestiile lui Tiktin (urmat de L. Spitzer Dacor. IV 664 shi REW 1245) care pleaca de la *bovestris shi ale lui Candrea GS VII 287 care se bazeaza pe lat. ambo extra. Pe de alta parte Pushcariu a sustzinut cu tenacitate (DAR; Conv. Lit. XLVI 167; Dacor. II 683) der. de la un lat. *ambulester de la ambŭlāre care satisface semantic dar care trezeshte indoieli cu privire la fonetism. Toate aceste incercari de explicare pleaca de la presupunerea k este vorba de un cuvint lat. shi aceasta supozitzie se intemeiaza pe prezentza finalului estru care este posibil sa reprezinte suf. lat. ester. Totushi Cihac II 32 se gindea la o posibila der. de la sl. buj „increzut” bujakŭ „nebun” (› rom. buiac) cf. pol. zbujać się „a se impauna”. Sensul 3 („excesiv”) coincide cu aceasta indicatzie. Este cert k DAR se indoieshte de autenticitatea acestui sens care il considera o gresheala personala a lui Goga; dar cuvintul apare repetat la Rebreanu cu acelashi sens shi pe de alta parte coincide cu var. boiastra „(vaca) in calduri”. Acest ultim cuvint se leaga in DAR de *bovestris: der. nesigura daca ne gindim k in mod normal ar trebui sa se ashtepte o formatzie bazata pe taurus. Este cert prin urmare k buiestru nu poate fi separat de buiac fie k este vorba de o contaminare fie de o der. directa cu finala modificata de influentza lui pedestru.