BUIÉSTRU IÁSTRA buieshtri stre s. m. s. n. adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale in timpul caruia pashii se fac cu picioarele din aceeashi parte. 2. Adj. s. m. Buiestrash. 3. Adj. Naravash; neastamparat zburdalnic. Et. nec.

buiestru ~iastra [At: H VII 149 / V: ~iast~ / Pl: ~eshtri ~tre / E: ml *ambulester] (Reg) 12 sm a (Cal) care in mers aduce concomitent inainte picioarele laterale. 3 sn Mersul calului care calca cu ambele picioare (dinainte sau din lateral) concomitent. 4 a Naravash.

BUIÉSTRU IÁSTRA buieshtri iestre s. m. s. n. adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale in timpul caruia pashii se fac cu picioarele din aceeashi parte. 2. Adj. s. m. Buiestrash. 3. Adj. Naravash; neastamparat zburdalnic. Et. nec.

BUIÉSTRU¹ s. n. Trap marunt al calului care ingaduie calaretzului sa nu salte in sha; mers special al unor animale cind calca cu picioarele de pe aceeashi parte deodata. Vine domol la vale un calaretz tinar in buiestru tzacanit. CARAGIALE O. I 368. Calul batrin nu se mai invatza in buiestru. ◊ Loc. adj. In buiestru = buiestrash. Cal in buiestru. ◊ Loc. adv. In buiestru = in trap marunt. Boierii jucau inainte in buiestru pe cai aprigi. SADOVEANU O. I 298. Fugari neobositzi... ce abia atingeau in buiestru cu copita de tzarina. ODOBESCU S. I 161. ◊ Fig. Domnu inginer a nostru e cal virstnic. Ia trecut vremea sa invetze buiestrul. SADOVEANU N. F. 131.

BUIÉSTRU¹ s. n. Mers rapid shi leganat al calului; umblet special al unor animale care calca deodata cu amandoua picioarele din aceeashi parte.

BUIÉSTRU n. Mers al unor animale in special al calului cand calca deodata cu ambele picioare de pe aceeashi parte. [Sil. buies] /Orig. nec.

buiestru m. mersul calului cand ridica deodata cele doua picioare dinainte pas repede: cal batran nu se mai invatza in buiestru. [Origina necunoscuta].

buĭéstru shi (vest) bo n. pl. urĭ (lat. ambo extra amindoŭa [picĭoarele] afara trecind pin *imboĭestre [k catre din contra] apoĭ imbuĭestru in buĭestru). Un fel de trap maĭ mic in care calu ridica in acelashĭ timp amindoŭa picĭoarele dintr’o parte (k ursu camila shi girafa): calu batrin nu se maĭ invatza in buĭestru (Prov.).

!buiéstru² (ies) (mai ales in loc. adj. / adv. in ~) s. n.

buiestru

buiéstru (buiástra) adj. 1. (Cal) care merge facind pashii cu picioarele de aceeashi parte. 2. (S. n.) Mers al calului in acest fel. 3. (Adj.) Impetuos excesiv. Var. boiastra adj. f. (vaca in calduri). Origine incerta. Dupa Giuglea Dacor. I 372 acceptat de Rosetti II 164 este vorba de lat. *boiester de la boia „piedica legatura” datorita nevoii de a lega picioarele calului cand se incepe sa i se arate pasul buiestru. Aceasta ipoteza este dificila din punct de vedere fonetic. Par mai putzin probabile sugestiile lui Tiktin (urmat de L. Spitzer Dacor. IV 664 shi REW 1245) care pleaca de la *bovestris shi ale lui Candrea GS VII 287 care se bazeaza pe lat. ambo extra. Pe de alta parte Pushcariu a sustzinut cu tenacitate (DAR; Conv. Lit. XLVI 167; Dacor. II 683) der. de la un lat. *ambulester de la ambŭlāre care satisface semantic dar care trezeshte indoieli cu privire la fonetism. Toate aceste incercari de explicare pleaca de la presupunerea k este vorba de un cuvint lat. shi aceasta supozitzie se intemeiaza pe prezentza finalului estru care este posibil sa reprezinte suf. lat. ester. Totushi Cihac II 32 se gindea la o posibila der. de la sl. buj „increzut” bujakŭ „nebun” (› rom. buiac) cf. pol. zbujać się „a se impauna”. Sensul 3 („excesiv”) coincide cu aceasta indicatzie. Este cert k DAR se indoieshte de autenticitatea acestui sens care il considera o gresheala personala a lui Goga; dar cuvintul apare repetat la Rebreanu cu acelashi sens shi pe de alta parte coincide cu var. boiastra „(vaca) in calduri”. Acest ultim cuvint se leaga in DAR de *bovestris: der. nesigura daca ne gindim k in mod normal ar trebui sa se ashtepte o formatzie bazata pe taurus. Este cert prin urmare k buiestru nu poate fi separat de buiac fie k este vorba de o contaminare fie de o der. directa cu finala modificata de influentza lui pedestru.