brățară sf [At: BIBLIA (1688) 16^b / V: (înv) ~țar, ~țea, ~țare / Pl: ~țări / E: lat brachiale] 1 Podoabă de metal (prețios) sau din alte materiale, în forma unei verigi, purtată pe braț sau la încheietura mâinii (ori a piciorului). 2 (Aht; pan) Ornament în formă de brățară care înconjoară o coloană. 3 (Pan) Verigă de metal în formă de brățară care se aplică unui obiect spre a-l întări, a-l lega sau a-l prinde de alt obiect. 4 (Pex) Bandă la mâneca cămășii (cusută cu flori) Cf fodor, manșetă, pumnaș. 5 (Reg) Ciupag. 6 (Teh) Piesă de metal din una sau mai multe bucăți care se strâng în jurul altor piese pentru a le fixa.

BRĂȚÁRĂ, brățări, s. f. 1. Podoabă făcută din metal prețios sau din alte materiale, în forma unei verigi și purtată de femei la încheietura mîinii sau pe braț. Turcoaicele... aveau brățări pe mîini. PAS, L. I 58. Brațul stîng, ornat cu brățări la umăr și la mînă, ține un arc destins. ODOBESCU, S. III 57. Meșteșugul (sau meseria) e brățară de aur. 2. Cerc de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor (de apă, de gaz, de calorifer, de canalizare etc.), a burlanelor de scurgere a apei sau a cablurilor; cerc de metal aplicat pe un obiect spre a-l putea suspenda sau pentru a-l întări. Brățări galvanizate pentru burlane. Coșurile de fabrică se întăresc cu brățări de fier. ▭ Flăcăii rămaseră singuri, luminați de lumina mică a unei lămpi cercuite cu o brățară de tinichea. SANDU-ALDEA, D. N. 163. ♦ Fiecare-dintre inelele de metal care leagă țeava puștii de ulucul patului. ♦ Inel de fier cu care fierul coasei se înțepenește de toporîște. 3. Ornament ieșit în relief în jurul unei coloane și care, în stilul gotic, are rolul de a lega coloana cu brîiele orizontale care decorează suprafețele vecine cu ea. V. mulură, ciubuc, brîu. Stîlpi cu flori în capiteluri și cu brățări la mijloc. DELAVRANCEA, H. T. 56.

BRĂȚÁRĂ, brățări, s. f. 1. Podoabă în formă de verigă, făcută din metal prețios sau din alt material și purtată de femei la încheietura mâinii sau pe braț. ♦ (Pop.) Manșetă brodată la mâneca cămășilor țărănești. 2. Piesă de metal (din mai multe bucăți) care se strânge în jurul altor piese, pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor; cerc metalic aplicat pe un obiect spre a-l suspenda sau spre a-l întări. 3. (Arhit.) Ornament ieșit în relief în jurul unei coloane. – Lat. brachiale.

BRĂȚÁRĂ ~ări f. 1) Podoabă (din metal prețios sau alte materiale) în formă de verigă, purtată de femei la încheietura mâinii sau pe braț. 2) tehn. Piesă de metal constând din două sau mai multe bucăți care se strâng în jurul altor piese pentru a le asambla. 3) Piesă inelară de metal, care servește la fixarea pe zid a unor țevi, burlane, cabluri și a altor piese suspendate. 4) arhit. Element decorativ inelar în relief, care înconjoară o coloană; brâu. [G.-D. brățării] /<lat. brachiale

brățară f. 1. sculă în formă de inel ce poartă femeile la braț; 2. podoabă: meșteșugul la om e brățară de aur PANN; 3. vergeaua ce unește coasa cu cosia. [Lat. BRACHIALE].

ceas-brățáră sn [At: TEODOREANU, M. II, 230 / Pl: ceasuri-brățară / E: ceas + brățară] Ceas (47) prins cu o curea sau cu o brățară metalică, de braț, deasupra încheieturii mâinii (stângi).

brățáre (est) și -áră (vest) f., pl. ărĭ (lat. brachiale, it. bracciale, sp. brazal, pg. braçal. Cp. cu spinare). Ornament de metal prețios orĭ de altceva pe care-l poartă femeile la braț. Inel saŭ verigă lată cu care se ține ceva fix (ca coasa pe cosie).

brățáră s. f., art. brățára, g.-d. art. brățắrii; pl. brățắri

brățáră s. f., art. brățára, g.-d. art. brățării; pl. brățări

brățară, pl. brățări

BRĂȚÁRĂ s. 1. (reg.) brățea, colbă. (Purta o ~ cu diamante.) 2. (TEHN.) bată, băteală, braț, fălcea, fofează, lopățea, mănușă, mână, spetează. (~ la războiul de țesut.) 3. v. cârceie. 4. (TEHN.) (reg.) bucea. (~ la șurubelniță.)

BRĂȚÁRĂ s. v. cerc, spetează.

BRĂȚARĂ s. 1. (reg.) brățea, colbă. (Purta o ~ cu diamante.) 2. (TEHN.) bată, băteală, braț, fălcea, fofează, lopățea, mănușă, mînă, spetează. (~ la războiul de țesut.) 3. (TEHN.) cîrceie, (reg.) morcoașă, (Transilv.) toartă. (~ la coasă.) 4. (TEHN.) (reg.) bucea. (~ la șurubelniță.)

brățară s. v. CERC. SPETEAZĂ.

brățáră (brățắri), s. f. – Podoabă purtată la încheietura mîinii sau pe braț. – 2. Cerc, inel. – 3. La cămășile țărănești, manșeta brodată în culori. – Var. brățea, brațoletă. Lat. brāchiāle (Pușcariu 218; REW 1254; Candrea-Dens., 180; DAR); cf. it. bracciale, braccialetto (› brațoletă, probabil prin intermediul ngr.), sp. brazal, port. braçal. Din rom. provine rut. brycari „mînecă de cămașă” (Candrea, Elemente, 402).

brățară, brățări s. f. (iron.) cătușă.