BRÂULÉȚ, brâulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brâu; brâușor, brânișor. 2. Numele mai multor dansuri populare; melodie după care se execută aceste dansuri; brâu (II). [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -uleț.

brâuléț sn [At: PAMFILE, J. II, 274 / Pl: ~e / E: brâu + -uleț] 1-2 (Șhp) Brâu mic (și frumos) Si: brânișor (1-2), brâușor (1-2), brâuț (1-2). 3-4 Brâu (12-13).

BRÂULÉȚ, brâulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brâu; brâușor, brânișor. 2. Numele mai multor dansuri populare; melodie după care se execută aceste dansuri; brâu. [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -uleț.

BRÂULÉȚ, brâulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brâu. 2. Numele unui dans popular și melodia după care se execută.

BRÎULÉȚ, brîulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brîu (I 1). 2. Numele unui dans popular și melodia după care se joacă. V. brîu (II). Ilie începu să zică cu foc un brîuleț, de tremura frunza poienii. SADOVEANU, O. I 302. – Pronunțat: brî-u-.

brîuléț n., pl. e. Brîŭ mic. Brîŭ (cîntecu și jocu).

brâuléț (brâ-u-) s. n., pl. brâuléțe

brâuléț s. n. (sil. brâ-u-), pl. brâuléțe

BRÂULÉȚ s. 1. brâușor, (pop.) brânișor. (Un ~ strâns pe talie.) 2. brâu. (A dansat un ~.)

BRÎULEȚ s. 1. brîușor, (pop.) brînișor. (Un ~ strîns pe talie.) 2. brîu. (A dansat un ~.)