broátec sm [At: H II, 88 / Pl: ~eci / E: lat brothacus] Brotac (1).

BROÁTEC, broateci, s. m. Animal amfibiu asemănător cu broasca, de care se deosebește prin culoarea lui verde; trăiește vara prin iarbă umedă, prin pomi, prin scorburile copacilor, iar primăvara și iarna în apă (Hyla arborea); brotac. Fîn verde ca broatecul. SANDU-ALDEA, U. P. 152.

BROÁTEC, broateci, s. m. Animal amfibiu înrudit cu broasca, de culoare verde (Hyla arborea). – Lat. *brotacus.

broàtec m. Mold. V. brotac.

broátec V. brotac.

brotac m. 1. broască mică de coloare verde (Hyla viridis); 2. lemnul scobit pe care stă capătul grindeiului (la o roată de moară). [Gr. vulg. BRÓTAKOS = clasic BÁTRAHOS: varianta Mold. broátec a păstrat accentul primitiv].

brotác și broátec m. (ion. brotahos, at. bátrahos, broască, de unde și alb. brétăk. V. broască și batracian). O broscuță verde care trăĭește pin cîmpurĭ și grădinĭ și care cîntă cînd e timpu a ploaĭe (hyla [viridis orĭ arbóreal]). – Și brotăcél, pl. eĭ (Mold., Munt.), burátic (Mold., după bură) și brostác (Bz.). V. răcănel.

broátec s. m., pl. broáteci

broátec s. m., pl. broáteci

BROÁTEC s. v. brotăcel.

BROATEC s. (ZOOL.; Hyla arborea) brotac, brotăcel, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel.