boroboață sf [At: DELAVRANCEA, ap. TDRG / V: ~anță / Pl: ~țe / E: nct] (Fam) Poznă.

BOROBOAȚĂ, boroboațe, s. f. Lucru sau faptă nesocotită, cu urmări neplăcute. V. poznă. Așa, și... făcurăți și voi o boroboață. PAS, L. I 100. Miron Iuga îl iertase în sfîrșit pentru boroboața... de astă-toamnă. REBREANU, R. I 293.

BOROBOÁȚĂ, boroboațe, s. f. Faptă nesocotită, cu urmări neplăcute.

BOROBOÁȚĂ ~e f. Faptă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; poznă; năzbâtie; bazaconie; șotie. [Sil. -boa-ță] /Orig. nec.

boroboață f. întâmplare rea sau faptă prostească ce face mare sgomot: mi s’a întâmplat o mare boroboață. [Cf. boloboț; varianta Mold. boață (boanță), din boț cu acelaș sens de «boroboață», confirmă raportul semantic între cocoloș de «mămăligă» și «pățanie», metaforă primitiv ciobănească ce o întâlnim deja la Zilot Românul («Măria sa mai făcu un boț»)].

boroboáță f., pl. e. Vest. Întîmplare cam neplăcută: mi s’a’ntîmplat o boroboață. Poznă: am să-ĭ fac o boroboață. În est boáță. Aĭurea și boțoroágă, pl. e.

boroboanță sf vz boroboață

poroboanță^[1] sf vz boroboanță^[2]

boroboáță (fam.) s. f., g.-d. art. boroboáței; pl. boroboáțe

boroboáță s. f., g.-d. art. boroboáței; pl. boroboáțe

BOROBOÁȚĂ s. v. poznă.

BOROBOAȚĂ s. ispravă, năzbîtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, șotie, trăsnaie, (reg.) boață, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărîmbă, (Mold. și Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ ai mai făcut?)