ATRIBUÍRE atribuiri s. f. Actziunea de a atribui shi rezultatul ei. V. atribui.

atribuire sf [At: MAIORESCU L. 45 / Pl: ~ri / E: atribui] 1 Dare a ceva cuiva k un bun ce i se cuvine Si: acordare asigurare conferire (rar) atribuit¹ (1) (ivr) atribuare (1) atribuat¹ (1). 2 Afirmare de catre cineva a propriului drept de proprietate asupra a ceva Si: arogare (rar) atribuit¹ (2) (ivr) atribuare (2) atribuat¹ (2). 3 (Pex) Considerare a ceva k proprietatea cuiva Si: (rar) atribuit¹ (3) (Ivr) atribuare (3) atribuat¹ (3). 4 (Pex) Considerare a unei calitatzi k proprie cuiva Si: (rar) atribuit¹ (4) (ivr) atribuare (4) atribuat¹ (4). 5 Repartizare a ceva cuiva Si: (rar) atribuit¹ (5) (ivr) atribuare (5) atribuat¹ (5). 6 Punere a unei fapte pe seama cuiva Si: (rar) atribuit¹ (6) (ivr) atribuare (6) atribuat¹ (6). 7 Autoafirmare a cuiva drept cauza unui fenomen Si: arogare (rar) atribuit¹ (7) (ivr) atribuare (7) atribuat¹ (7). 8 Invinuire a cuiva Si: acuzare (rar) atribuit¹ (8) (ivr) atribuare (8) atribuat¹ (8). 9 Recunoashtere a paternitatzii cuiva asupra unei opere Si: (rar) atribuit¹ (9) (ivr) atribuare (9) atribuat¹ (9). 10 Autoafirmare a propriei paternitatzi a unei opere Si: arogare (rar) atribuit¹ (10) (ivr) atribuare (10) atribuat¹ (10).

ATRIBUÍRE atribuiri s. f. Actziunea de a atribui. V. atribui.

ATRIBUÍRE atribuiri s. f. Actziunea de a atribui. 1. Acordare conferire; repartizare. Atribuire de noi sarcini. 2. Punere in sarcina cuiva.

ATRIBUÍRE atribuiri s. f. Actziunea de a atribui.

ATRIBUÍRE s.f. Actziunea de a atribui shi rezultatul ei. [< atribui].

atribuíre (atri) s. f. g.d. art. atribuírii; pl. atribuíri

atribuíre s. f. (sil. tri) g.d. art. atribuírii; pl. atribuíri

ATRIBUÍRE s. 1. v. apropriere. 2. v. conferire. 3. v. distribuire.

ATRIBUIRE s. 1. apropriere insushire. (~ unui lucru care nu i se cuvine de drept.) 2. acordare conferire decernare. (~ unei distinctzii.) 3. distribuire impartzire repartizare. (~ unor loturi de casa.)