ASTROLÓG, -Ă, astrologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică astrologia; p. ext. astronom. – Din fr. astrologue, lat. astrologus.

astrológ, ~ă smf [At: CANTEMIR, IST. 91 / Pl: ~ogi, -oge și (înv) -oghi, -oghe / E: fr astrologue, lat astrologus] 1 Persoană care practică astrologia Si: zodier, solomonar. 2 (Pex) Astronom.

ASTROLÓG, -Ă, astrologi, -ge, s. m. și f. Persoană care practică astrologia; p. ext. astronom. – Din fr. astrologue, lat. astrologus.

ASTROLÓG, astrologi, s. m. Persoană care practica (în antichitate și în evul mediu) așa-zisa citire în stele, aplicînd învățătura falsă și mistică a astrologiei. V. zodier, solomonar. ♦ (Ironic) Astronom. [Cometa] azi topește numai a inimilor gheață Și arde astrologii ce lumea îngrozesc. ALEXANDRESCU, P. 161.

ASTROLÓG, astrologi, s. m. (Înv.) Persoană care practica astrologia; p. ext. astronom. – Fr. astrologue (lat. lit. astrologus).

ASTROLÓG s.m. Practicant al astrologiei. [Cf. fr. astrologue, lat. astrologus, gr. astrologos].

ASTROLÓG, -Ă s. m. f. practicant al astrologiei. (< fr. astrologue, lat. astrologus)

ASTROLÓG ~gi m. Persoană care practică astrologia. /<fr. astrologue, lat. astrologus

astrolog m. cel ce se ocupă cu astrologia, care prezice viitorul după pozițiunea astrelor: cititor de stele.

*astrológ, -oágă s. (vgr. astrológos). Care se ocupă de astrologie.

astrológ s. m., pl. astrológi

astrológ s. m., pl. astrológi

ASTROLÓG s. (pop.) filozof, mag, zodier, (înv.) matematic. (~ pretindea a prevedea destinul omului după poziția aștrilor.)

ASTROLÓG s. v. astronom.

ASTROLOG s. (pop.) filozof, mag, zodier, (înv.) matematic. (~ pretindea a prevedea destinul omului după poziția aștrilor.)

astrolog s. v. ASTRONOM.

astrológ (astrológi), s. m. – Persoană care practică astrologia; astronom. Gr. ἀστρολόγος (sec. XVII), și mai târziu din fr. astrologue. – Der. astrologhicesc, adj. (înv., astrologic); astrologhicește, adv. (prin intermediul astrologiei); astrologic, adj.; astrologie, s. f.

ASTRO- „astru, planetă, corp ceresc; astral, cosmic”. ◊ gr. astron „stea, astru” > fr. astro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. astro-. □ ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în astrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază viața de pe alte corpuri cerești; ~blast(v. -blast), s. n., celulă glială triunghiulară cu expansiuni citoplasmatice implantate pe pereții vaselor din apropiere; ~centru (v. -centru), s. n., centrozom*; ~cit (v. -cit), s. n., celulă nevroglică în formă de stea, atașată de vasele sanguine cerebrale și ale măduvei spinării; sin. celulă Cajal; ~dom (v. -dom), s. n., cupolă transparentă a marilor aeroporturi; ~drom (v. -drom), s. n., cosmodrom*; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., ansamblu de tehnici fotografice utilizate în astrofizică; ~fotometrie (v. foto-, v. -metrie₁), s. f., știință a măsurării intensității luminoase a stelelor; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., geologie a corpurilor cerești; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., ramură a astronomiei care studiază aștrii și constelațiile, denumirea și pozițiile lor reciproce; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument care servește la observarea aștrilor și la determinarea coordonatelor lor. 2. Aparat cu ajutorul căruia se fotografiază spectrele aștrilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., ramură a astronomiei care se ocupă cu descrierea aștrilor; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rotește într-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a aștrilor; ~log (v. -log), s. m. și f., persoană care practică astrologia; ~logie (v. -logie₁), s. f., pseudoștiință care își propune să prezică destinul omului după poziția și după mersul corpurilor cerești; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a astronomiei care cuprinde ansamblul de metode de determinare a poziției aștrilor și a coordonatelor geografice ale locului; ~metru (v. -metru₁) s. n., aparat fotometric utilizat la măsurarea și la compararea gradului de luminozitate a stelelor; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fenomenele meteorologice din atmosfera planetelor; ~naut (v. -naut), s. m., persoană care explorează spațiul cosmic; ~nautic (v. -nautic), adj., referitor la studiul navigației cosmice interplanetare; ~nom (v. -nom₁), s. m., specialist în astronomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care se ocupă cu studiul corpurilor cerești și cu legile mișcării și evoluției lor; ~scop (v. -scop), s. n., telescop astronomic utilizat pentru examinarea sumară a bolții cerești; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a bolții cerești; ~sferă (v. -sferă), s. f., corpuscul filamentos transparent și stelat care înconjoară centrosfera unei celule, în cariocineză; ~spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s. f., parte a astrofizicii care descrie spectrele corpurilor cerești; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., cercetare a spectrelor aștrilor, pentru a se deduce componența și stările lor fizice.