ASPIRÁȚIE, aspirații, s. f. 1. Aspirare. ♦ Deplasare a unui fluid într-o conductă prin micșorarea presiunii aerului din ea. 2. (Fon.) Zgomot produs prin frecarea aerului în trecerea lui prin laringe în cursul pronunțării unor sunete. 3. (Med.) Pătrundere în căile aeriene a unor lichide (sânge, apă) sau vărsături care pot produce asfixie mecanică sau pneumonie de aspirație. 4. Fig. Năzuință, dorință, râvnă. [Var.: (înv.) aspirațiune s. f.] – Din fr. aspiration.

aspirație sf [At: MAIORESCU, CR. III, 215 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr aspiration] 1 Inspirare. 2 Inhalare. 3 (Fon) Pronunțare aspirată (4) a unui sunet. 4 (Pex) Spiranta laringală h. 5 (Teh) Deplasare a unui fluid într-o conductă prin micșorarea presiunii aerului la capătul conductei către care acesta se deplasează. 6 (Med) Pătrundere în căile aeriene a unor lichide (sânge, lichid amniotic, apă, vomă) care pot produce asfixie mecanică sau pneumonie. 7 Metodă de extragere a conținutului lichid dintr-o cavitate sau plagă. 8 (Fig) Năzuință. 9 (Psh; îs) Nivel de ~ Nivel pe care subiecții speră să-l atingă în executarea unei activități specifice și standardizate, care se evaluează prin raportarea succesului real la succesul presupus.

ASPIRÁȚIE, aspirații, s. f. 1. Aspirare. ♦ Deplasare a unui lichid într-o conductă prin micșorarea presiunii aerului din ea. 2. (Fon.) Zgomot produs prin frecarea aerului în trecerea lui prin laringe în cursul pronunțării unor sunete. 3. Fig. Năzuință, dorință, râvnă. [Var.: (înv.) aspirațiúne s. f.] – Din fr. aspiration.

ASPIRÁȚIE, aspirații, s. f. 1. Năzuință, dorință intensă, rîvnă. Politica guvernului nostru, a statului nostru corespunde acestei aspirații de pace și intereselor vitale ale majorității covîrșitoare a poporului nostru, dornic să asigure un viitor luminos milioanelor de copii, tineri, bărbați, femei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 423. Fiecare dintre acești oameni... și-au întocmit în tinerețe un caiet, ca o materializare a aspirațiilor lor, în care au scris tot ce au auzit și le-a plăcut. BOGZA, C. O. 275. 2. Procedeu de deplasare a unui fluid într-o conductă, prin micșorarea presiunii aerului din ea. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă; (învechit) aspirațiúne (EMINESCU, N. 73, ODOBESCU, S. III 622) S. f.

ASPIRÁȚIE, aspirații, s. f. 1. Năzuință, dorință intensă. 2. Procedeu de deplasare a unui fluid într-o conductă, prin micșorarea presiunii aerului din ea. [Var.: (înv.) aspirațiúne s. f.] – Fr. aspiration.

ASPIRÁȚIE s.f. 1. Năzuință, dorință, râvnă. 2. Deplasare a unui fluid de-a lungul unei conducte, care se produce prin micșorarea presiunii aerului din ea. ♦ Sorbire de aer; aspirare; zgomot produs prin frecarea aerului în trecerea lui prin laringe. [Gen. -iei, var. aspirațiune s.f. / cf. fr. aspiration, it. aspirazione, lat. adspiratio].

ASPIRÁȚIE s. f. 1. năzuință, dorință puternică. 2. deplasare a unui fluid de-a lungul unei conducte prin micșorarea presiunii aerului din ea. 3. zgomot produs prin frecarea aerului la trecerea lui prin laringe. (< fr. aspiration, lat. adspiratio)

ASPIRÁȚIE ~i f. 1) v. A ASPIRA. 2) fig. Dorință puternică; năzuință; tendință. ~ de pace. 3) tehn. Deplasare a unui fluid printr-o conductă datorită micșorării aerului din ea. 4) lingv. Zgomot produs de curentul de aer la trecerea lui prin laringe. [G.-D. aspirației; Sil. ți-e] /<fr. aspiration, lat. adspiratio, ~onis

aspirațiune sf vz aspirație

ASPIRAȚIÚNE s.f. v. aspirație.

aspirați(un)e f. 1. lucrarea de a aspira; 2. modul de rostire a vocalelor aspirându-le; 3. fig. avântul sufletului.

*aspirațiúne f. (lat. aspirátio, -ónis). Acțiunea de a aspira. Gram. Pronunțare cu H. Fig. Pretențiune, dorință. – Și -áție.

aspiráție (-ți-e) s. f., art. aspiráția (-ți-a), g.-d. art. aspiráției; pl. aspiráții, art. aspiráțiile (-ți-i-)

aspiráție s. f. (sil. -ți-e), art. aspiráția (sil. -ți-a), g.-d. art. aspiráției; pl. aspiráții, art. aspiráțiile (sil. -ți-i-)

aspirație

ASPIRÁȚIE s. dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, râvnă, tendință, vis, (rar) năzuire, râvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, râvnitură. (O ~ neîmplinită.)

ASPIRAȚIE s. dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, rîvnă, tendință, vis, (rar) năzuire, rîvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, rîvnitură. (~ de a face ceva util.)