ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; (în Antichitate) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în Evul Mediu) clasa socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie.

aristocrațíe sf [At: NEGRUZZI, S. I, 72 / Pl: ~ii / E: fr aristocrație] 1 Clasă socială cu mari privilegii datorate originii, bogăției și poziției sale sociale Si: boierime, nobilime, protipendadă, (rar) aristocrațime. 2 (Înv; îs) ~ muncitorească Categorie de muncitori bine plătiți, aflată sub influența burgheziei. 3 (Îs) ~ intelectuală Elită intelectuală.

ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; p. gener. (în orânduirea sclavagistă) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în orânduirea feudală) clasă socială dominantă a nobililor. – Din fr. aristocratie.

ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. (În orînduirea sclavagistă și feudală) Clasă socială conducătoare, care deține puterea de stat și care asuprește celelalte clase sociale; (în orînduirea capitalistă, ca rămășiță a orînduirilor anterioarei pătură superioară a claselor exploatatoare, care se bucură de diferite privilegii și avantaje datorită obîrșiei și bogăției sale; nobilime, boierime. La Roma, societatea gentilică se transformă într-o aristocrație închisă, în mijlocul unei plebe numeroase, separate de ea, care este lipsită de drepturi, dar are numeroase îndatoriri. MARX-ENGELS, O. A. II 290. [Boierimea din Principate] forma o bogată oligarhie de cîteva familii greco-romîne ce-și atribuise de la sine calificarea de aristocrație. NEGRUZZI, S. I IX. ♦ Vîrfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social exploatator. ◊ Aristocrație financiară = vîrfurile marii burghezii, deținătoare a capitalului industrial și bancar; oligarhie financiară. Aristocrație muncitorească = (în stateie capitaliste) mică parte dintre muncitorii calificați, plătită mai bine decît restul muncitorilor și care se găsește sub influența ideologiei burgheze; ea este folosită la spargerea unității clasei muncitoare.

ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. (În orânduirea sclavagistă și feudală) Clasă socială conducătoare, care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase sociale; (în orânduirea capitalistă, ca rămășiță a orânduirilor anterioare) pătură superioară a claselor exploatatoare, care se bucură de diferite privilegii și avantaje datorită obârșiei și bogăției sale; nobilime, boierime. ♦ Vârfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social exploatator. – Fr. aristocratie (< gr.).

ARISTOCRAȚÍE s.f. Clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă care se bucură de diferite privilegii; nobilime. ♦ (Fig.) Vârfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social, care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale. [< fr. aristocratie, it. aristocrazia, gr. aristokratia < aristos – nobil, kratos – putere].

ARISTOCRAȚÍE s. f. clasă socială conducătoare care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase (în orânduirea sclavagistă și feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime. ◊ vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte și se bucură de avantaje speciale. (< fr. aristocratie, gr. aristokratia)

ARISTOCRAȚÍE ~i f. 1) Pătură socială privilegiată datorită situației sale economice și originii sociale; nobilime. 2) fig. Vârfurile privilegiate ale unei clase, ale unui grup social. [G.-D. aristocrației] /<fr. aristocratie, gr. aristokratia

aristocrație f. 1. (în vechime) formă de guvern în care puterea era lăsată pe mâna câtorva privilegiați; 2. (azi) clasă nobilă.

*aristocrațíe f. (vgr. aristokratía și -kráteia, d. áristos, cel mai bun, și krátos, putere, guvern). Boĭerime, nobilime, clasă de oamenĭ superiorĭ altora pin naștere, avere saŭ cultură: aristocrație intelectuală. – Fals -țime.

aristocrațíe (-to-cra-) s. f., art. aristocrațía, g.-d. art. aristocrațíei; pl. aristocrațíi, art. aristocrațíile

aristocrațíe s. f. (sil. -cra-), art. aristocrațía, g.-d. art. aristocrațíei; pl. aristocrațíi, art. aristocrațíile

aristocrație

ARISTOCRAȚÍE s. 1. v. nobilime. 2. v. boierime.

ARISTOCRAȚIE s. 1. nobilime, (rar) noblețe, (înv.) blagorodnicie, blagorodnie, nobilitate. (~ feudală occidentală.) 2. boierime, nobilime, (reg.) boieret, (înv.) neamuri (pl.), (grecism înv.) evghenie. (~ din țările române.)

ARISTO- „distins, nobil, perfect”. ◊ gr. aristos „cel mai bun, foarte distins” > fr. aristo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. aristo-. □ ~crat (v. -crat), s. m. și f., persoană care aparține aristocrației; ~crație (v. -crație), s. f., pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de diferite privilegii; ~geneză (v. -geneză), s. f., procesul apariției de noi caractere de adaptare.