árie⁴ sf [At: NEGRUZZI C 124 / V: (inv) aer / Pl: ~i / P: arie / E: it aria ger Arie] 1 Compozitzie muzicala vocala care face parte dintro opera opereta etc. 2 Compozitzie muzicala instrumentala asemanatoare ariei (1).

ÁRIE³ arii s. f. Compozitzie vocala cu caracter liricdramatic adesea cu acompaniament de orchestra (sau de cor de pian etc.) shi reprezentind un fragment dintro lucrare muzicala mai vasta (opera opereta etc.). Aria Antonidei din opera «Cneazul Igor» de Borodin. ▭ Se gatea la oglinda fredonind aria din vodevilul rusesc «Kozaka stihotvoretza». NEGRUZZI S. I 60. ♦ Cintec melodie. Arii natzionale. Arii pentru balet. ▭ Tristele vechi mucegaiuri... Sa arda: Furtuna pe naiuri Sa cinte noi arii! BENIUC V. 134. O arie comuna din cele care se cinta vesel pe trimbitza de vinatoare. ODOBESCU S. III 94. Am sa va cint o arie in care dumneavoastra cu totzii vetzi face corul. ALECSANDRI T. I 290. Pronuntzat: rie.

ÁRIE³ arii s. f. Compozitzie vocala (cu acompaniament de orchestra de pian etc.) care face parte dintro opera opereta etc. ♦ Cantec melodie. Arii populare. It. aria.

ÁRIE² s.f. Compozitzie vocala cu caracter liric care reprezinta de obicei un fragment al unei lucrari muzicale mai mari. ♦ Piesa instrumentala care se caracterizeaza printro melodie cu o mishcare mai larga asemanatoare ariei vocale. [Gen. iei. / < it. aria cf. germ. Arie].

ÁRIE² s. f. compozitzie vocala rezervata solistului cu acompaniament de orchestra fragment dintro opera oratoriu cantata etc. 2. piesa instrumentala cu caracter cantabil. (< it. aria)

ÁRIE² ~i f. 1) Compozitzie muzicala vocala cu caracter liric reprezentand un fragment dintro opera dintro opereta sau dintrun oratoriu. 2) Piesa instrumentala cantabila. [G.D. ariei; Sil. rie] /<lat. area

arie f. Muz. shir de note cari compun un cantec (= it. aria).

*2) árie f. (it. ária fr. air. V. aer 1 shi malarie). Cintec melodie.

árie (rie) s. f. art. ária (ria) g.d. art. áriei; pl. árii art. áriile (rii); (mat.) simb. A

árie (mat. agr. muz.) s. f. (sil. rie) art. ária (sil. ria) g.d. art. áriei; pl. árii art. áriile (sil. rii); (mat.) simb. A

arie riei gen. a.

ÁRIE s. v. cantec.

ARIE s. (MUZ.) cintec melodie. (~ populare.)

árie (árii) s. f. Melodie compozitzie muzicala. It. aria (sec. XIX).

arie (it. aria „melodie”; fr. air). 1. Piesa solistica vocala sau instrumentala in cele mai multe cazuri de forma pluripartita cu acompaniament* instrumental integrata operei* oratoriului* pasiunii* cantatei* sau avant un caracter independent. In istoria artei componistice a. se afirma cu atribute ce tzin de traditzia cantecului pop. monodic* silabic shi strofic marcand deosebirea fatza de chansonul* polifonic*. In sec. 16. tot mai multe lucrari corale lirice it. k shi chansonul fr. „in forma de a.” consacra acest din urma titlu. Stilul monodiei acompaniate ce se raspandeshte in sec. 1617 prin opozitzie cu arta polif. va face din a. forma privilegiata de manifestare a expresivitatzii melodice shi poetice a caracterului liric (spre deosebire de cel epic al recitativului*). Daca in Frantza sec. 17 ea continua sa circule k piesa independenta ashazisa „a. de curte” pentru una sau mai multe voci acompaniate de lauta in Italia este absorbita de genul operei shi capata stralucirea solistica pastrata pana azi. A. cantabile a. di portamento (lenta cu note prelungi) a. parlante (rapida shi patetica) a. di bravura (cu pasaje de mare agilitate) sunt cateva dintre principalele specii generate de evolutzia operei in Italia ce vor permite ulterior shi emanciparea a. k piesa de concert. K tip de desfashurare a. independent de caracterul ei se fixeaza inca din sec. 17 asupra formei simetrice a carei denumire sugestiva a. da capo indica reluarea perioadei* initziale. Muzica instr. adopta alaturi de alte forme vocalcoregrafice shi a. ce figureaza adesea k episod cantabil constrastand cu dansurile in suita* preclasica. Totodata plasticitatea ei melodica va constitui un temei pentru dezvoltari instr. specifice pentru o necontenita diversificare a facturii (a. cu variatziuni). 2. Termen prin care in mod curent este evocata factura cantabila a unei melodii. Insashi etimologia a. (1) indica specificitatea vocala investitzia de suflu ce presupune o estompare a ritmicitatzii in favoarea cantului sustzinut.