arcér¹ sm vz arțar¹

arcér² sn [At: (a. 1826) GCR II, 253/33 / V: (îrg) -ear, ~iu, alceriu sm / Pl: ~e / E: nct] (Reg) 1 Cute ^[1] din lemn (de arțar), care a stat mai mulți ani în apă și s-a pietrificat. 2 Piatră de ascuțit bricele sau coasa.

ARCÉR, arcere, s. n. (Regional) Cute, gresie. Piatra din care se fac arcere. ȘEZ. III 84.

ARCÉR, arcére, s. n. (Reg.) Gresie, cute.

ARCÉR ~e n. pop. Piatră naturală cu care se ascute briciul, coasa etc.; cute; gresie. /Orig. nec.

arcer n. piatră de ascuțit brice și coase. [Arcerul e o cute petrificată din arțar].

arcér n., pl. e (it. acciaro și acciarino, cute de oțel. V. acĭoaĭe. Cp. cu masat). Cute de brice.

ARCÉR s. v. cute, gresie.

arcer s. v. CUTE. GRESIE.

arcér, arcere, (alcer), s.n. – Piatră de ascuțit; cute, gresie (ALRRM, 1969: 90). ♦ Arcer, toponim ce ar indica prezența unor substanțe minerale utile: cuarț (Acta Musei, 2002: 344); ♦ (top.) Arcer, vârf (1.859 m) sub formă de creastă prăpăstioasă și golașă, situat în Munții Țibleș (Posea, 1980: 23), rezervație naturală de interes național; Pădurea Arceriu, Valea Arcerului (în Dragomirești). – Et. nec. (MDA).

arcér, -e, (alcer), s.n. – Piatră de ascuțit; cute (ALR 1969: 90). Arcer, toponim ce ar indica prezența unor substanțe minerale utile: cuarț (Acta Musei 2002: 344). Arcer, vârf și refugiu alpin în masivul Țibleș, rezervație naturală de interes național. Pădurea Arceriu, Valea Arcerului (în Dragomirești). – Et. nec. (MDA).