apărătoare sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ori, ~oare / E: apăra + -(ă)toare] 1 Obiect cu rol protector. 2 (Spc) Obiect cu care ne apărăm de muște. 3 Evantai. 4 Funie cu care se strunește legătura dintre proțap cu sania (spre a o ține mai strânsă) Si: cetlău, coardă, gânj, lambă, lănțuș, legătură, prăjină, vlăioagă. corectată

APĂRĂTOÁRE, apărători, s. f. 1. Nume dat la diferite obiecte care au un rol protector. Apărătoarea roților trăsurii. Apărătoare de muște. Apărătoare de creion. ◊ În numeroase întreprinderi au fost realizate lucrări de mecanizare, de ventilații și aerisire, instalații igienico-sanitare, aducțiuni de apă potabilă, apărători și balustrade de protecție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2687. 2. (Învechit) Evantai. Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai mult roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.

APĂRĂTOÁRE, apărători, s. f. Nume dat unor obiecte cu rol protector. – Din apăra + suf. -(ă)toare.

APĂRĂTÓARE ~óri f. 1) Obiect sau dispozitiv cu rol protector. ~oarea roților trăsurii. 2) reg. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari roșii, cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație; mac; somnișor. [G.-D. apărătorii] /a (se) apăra + suf. ~ătoare

apărătoare f. 1. orice lucru cu care cineva își face vânt spre a se răcori; 2. unealtă din coadă de cal de alungat muște; 3. prăjină, numită ceatlău sau coardă; 4. streașină de casă.

APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Jucător dintr-o echipă sportivă care are rolul de a apăra sau proteja propria poartă; fundaș. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care apără, protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. 3. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie. – Din apăra + suf. -(ă)tor.

apărător, -oáre adj. Care apără. S. m. Avocat de o treaptă maĭ joasă și care pledează numaĭ pe la judecătoriĭ. S. f., pl. orĭ. Lucru care apără, care ferește de loviturĭ, de lumină ș. a. (ca scutu, cozorocu, burdufurile de frînghie între vasele plutitoare ș. a.). Pomătuf mare de coadă de cal (de pene de hîrtie) de alungat muștele orĭ de șters colbu. (Acesta se numește și bătătoare).

apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri

apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri

apărătoare, pl. apărători

APĂRĂTOÁRE s. I. 1. v. gardă. 2. (reg.) ceatlău, gânj. (~ la sanie.) II. 1. (BOT.; Calamintha clinopodium) (reg.) somnișor. 2. (BOT.; Mentha pulegium) (pop.) izmă proastă, (reg.) busuioc-de-câmp, busuiocul-cerbilor, (Transilv.) polei.

APĂRĂTOÁRE s. v. coardă, evantai.

APĂRĂTOARE s. 1. gardă, (rar) strajă, (înv.) scut. (~ la sabie.) 2. (reg.) ceatlău, gînj. (~ la sanie.) 3. (BOT.; Calamintha clinopodium) (reg.) somnișor. 4. (BOT.: Mentha pulegium) (pop.) izmă proastă, (reg.) busuioc-de-cîmp, busuiocul-cerbilor, (Transilv.) polei.

apărătoare s. v. COARDĂ. EVANTAI.

apărătoare, apărători s. f. șapcă; fes; căciulă