anadiplóză sf [At: DA / Pl: ~ze / E: fr anadiplose] Figură retorică ce constă în repetarea sfârșitului unei fraze la începutul frazei următoare.

ANADIPLÓZĂ s.f. (Lit.) Procedeu stilistic care constă în a începe o frază cu cuvântul sau cu cuvintele de la sfârșitul frazei precedente; geminație, reduplicație. [< fr. anadiplose, cf. lat., gr. anadiplosis < gr. ana – din nou, diplosis – dublare].

ANADIPLÓZĂ s. f. reluare a unui cuvânt de la sfârșitul unei unități sintactice sau metrice la începutul unității următoare; geminație, reduplicație. (< fr. anadiplose)

*anadiplóză f., pl. e (vgr. anadiplosis). Ret. Figura pin care se repetă la începutu frazeĭ sfîrșitu frazeĭ precedente. V. retorică.

anadiplóză (-di-plo-) s. f., g.-d. art. anadiplózei; pl. anadiplóze

anadiplóză s. f. (sil. -plo-), g.-d. art. anadiplózei; pl. anadiplóze

anadiploză (gr. anadiplosis, lat. reduplicatio „reduplicare”), figură care constă în repetarea unui cuvânt sau grup de cuvinte din finalul unei unități sintactice sau metrice, imediat (sau aproape imediat) la începutul unității sintactice sau metrice următoare: x / x... (R): „Cine face bine, bine găsește” (Pop.); „Vine! vine! vine! și-n sfârșit s-arată Și-n sfârșit s-arată vornicul Moțoc.” (B. P. Hasdeu); „Căci a voastre vieți cu toate sunt ca undele ce curg, Veșnic este numai râul: râul este demiurg.” (Eminescu). Cf. lat.: „Deiphobum vidi lacerum crudeliter ora, Ora manusque ambas...” (Vergilius; → L. § 620). Sin. geminație sau reduplicație.

ANADIPLOZĂ (< fr. anadiplose < gr. anadiplosis; cf. gr. ana, din nou și diplosis, dublare) Procedeu stilistic, întîlnit în poezie și în proză, și care constă în reluarea ultimei părți dintr-un vers la începutul versului următor sau a ultimei părți dintr-o frază la începutul frazei următoare. Ex. Au venit dezlegați. Dezlegați s-au întors la casele lor. (ZAHARIA STANCU, Desculț, cap. Iarbă) Dobrișan mi se ruga, Mi se ruga și mi-i vorbea Cu glas dulce-i îmblînzea. (Dobrișan, poezie populară) Anadiploza este o figură de stil pe cît de frecventă în poezia populară, pe atît de rară în poezia cultă. În poezie, ea se înfățișează ca un fel de încrucișare între emistihuri: ab Iară turcul mărunțel, bc Mărunțel și ocheșel... (Badiul, poezie populară)