GEMINÁȚIE, geminații, s. f. 1. Îmbinare în perechi; împerechere. 2. (Lingv.) Lungire a unei consoane, pronunțată cu o durată mai mare decât cea obișnuită. – Din fr. gémination, lat. geminatio.

geminație sf [At: CADE / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr gémination, lat geminatio] 1 (Liv) Îmbinare în perechi. 2 (Lin) Lungire a unei consoane, pronunțată cu o durată mai mare decât cea obișnuită. 3 Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt pentru a-i spori expresivitatea.

GEMINÁȚIE, geminații, s. f. 1. (Livr.) îmbinare în perechi; împerechere. 2. (Lingv.) Lungire a unei consoane, pronunțată cu o durată mai mare decât cea obișnuită. – Din fr. gémination, lat. geminatio.

GEMINÁȚIE, geminații, s. f. Stare a ceea ce este îngemănat, dispus în pereche, împerechere.

GEMINÁȚIE s.f. Împerechere, îmbinare de două elemente. ♦ Dublare a unei consoane; anadiploză. [Gen. -iei, var. geminațiune s.f. / cf. fr. Gémination, lat. geminatio].

GEMINÁȚIE s. f. 1. împerechere, îmbinare a două elemente. ◊ dublare a unei consoane. 2. anadiploză. (< fr. gémination, lat. geminatio)

geminațiune sf vz geminație

GEMINAȚIÚNE s.f. v. geminație.

gemináție (-ți-e) s. f., art. gemináția (-ți-a), g.-d. art. gemináției; pl. gemináții, art. gemináțiile (-ți-i-)

gemináție s. f. (sil. -ți-e), art. gemináția (sil. -ți-a), g.-d. art. gemináției; pl. gemináții, art. gemináțiile (sil. -ți-i-)

geminație

GEMINÁȚIE s. v. împerechere, îngemănare.

geminație s. v. ÎMPERECHERE. ÎNGEMĂNARE.

GEMINÁȚIE s. f. (cf. fr. gémination, lat. geminatio „dublare”): lungire a unei consoane, pronunțată cu o durată mai mare decât cea obișnuită; dublare a consoanei în pronunțare, reduplicare a sunetului pentru a da cuvântului o anumită valoare stilistică. Astfel, în enunțul „Floarea era rrroșie”, cuvântul cu sunetul r reduplicat capătă o valoare stilistică de superlativ absolut.

geminație (lat. geminatio „repetiție”), sin. anadiploză.