amorțeală sf [At: ISPIRESCU, L. 106 / V: (reg) ~țală / Pl: ~eli / E: amorți + -eală] Stare de insensibilitate totală față de durere, produsă de un accident, de o boală sau cu ajutorul unei substanțe anestezice Si: amorțire cf anestezie.

AMORȚEALĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului. Căzu într-o amorțeală soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 106.

AMORȚEÁLĂ, amorțeli, s. f. Stare de insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a corpului. – Din amorți + suf. -eală.

AMORȚEÁLĂ ~éli f. Insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a lui; stare a celui amorțit. [G.- D. amorțelii] /a amorți + suf. ~eală

amorțeală f. starea celui amorțit: înțepenire, oboseală.

amorțeálă f., pl. elĭ. Starea celuĭ amorțit: ursu stă ĭarna în amorțeală, (fig.) un orășel în amorțeală.

amorțeálă s. f., g.-d. art. amorțélii; pl. amorțéli

amorțeálă s. f., g.-d, art. amorțélii; pl. amorțéli

amorțeală, -țeli.

AMORȚEÁLĂ s. toropeală, toropire. (Stare de ~.)

AMORȚEALĂ s. toropeală, toropire. (Stare de ~.)

Amorțeală ≠ dezmorțeală

amorțeálă, amorțeli, s.f. – (med.) Inflamare a corzilor vocale, răgușeală. Se tratează cu ouă crude și lapte fierbinte (D. Pop, 1970: 99). – Din amorți + suf. -eală (DEX).

amorțeálă, -eli, s.f. – (med.) Inflamare a corzilor vocale, răgușeală. Se tratează cu ouă crude și lapte fierbinte (D. Pop 1970: 99). – Din amorți (< lat. ammortire) + -eală.