amestecătúră sf [At: VARLAAM, C. 182 / Pl: ~ri / E: amesteca + -ătură] 1 Amestec. 2 (Prt) Confuzie. 3 (Înv) Complicație. 4 Încurcătură. 5 Zarvă. 6 Divergență. 7 Neînțelegere. 8 Neorânduială. 9 Încăierare. 10 Conflict. 11 Ingerință. 12 (Înv) Intrigă. 13 Clevetire. 14 (Ccr) Rezultat al amestecării (5) unor substanțe. 15 (Înv; d. metale) Aliaj. 16 Lume amestecată Vz amestecat² (13).

AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării, tot format din elemente diferite puse la un loc; amestec. Spoindu-se... cu amestecătura aceasta de lacrimi, îi veni văzul. ISPIRESCU, L. 344. ♦ (În legătură cu abstracte) [Simțea] o nehotărîtă amestecătură de ură și de curiozitate, o dorință de a se apropia de fată, de a o cunoaște și a o povățui. D. ZAMFIRESCU, R. 170. 2. Totalitate întîmplătoare, dezordonată, lipsită de proporție, de unitate. Te simțeai bine în amestecătura de băieți și fete de pretutindeni. PAS, Z. I 295.

AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării; amestec. 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de ființe, tot lipsit de unitate. – Din amesteca + suf. -(ă)tură.

AMESTECĂTÚRĂ ~i f. Îngrămădire de lucruri sau de ființe în neorânduială. /a amesteca + suf. ~ătură

amestecătură f. amestec (în rău sau cu dispreț).

amestecătúră f., pl. ĭ. Lucru amestecat, amestec. Iron. Lume amestecată, societate neomogenă. Vechĭ. Învălmășeală. Neînțelegere, intrigă. Încurcătură.

mestecătură² sf vz amestecătură

amestecătúră s. f., g.-d. art. amestecătúrii; pl. amestecătúri

amestecătúră s. f., g.-d. art. amestecătúrii; pl. amestecătúri

AMESTECĂTÚRĂ s. încâlceală, încâlcire, încâlcitură, încurcătură, (livr.) mixtură, (înv.) zăminteală, zămintitură, (fam.) bălmăjeală, mișmaș, talmeș-balmeș. (Era o ~ de nedescris.)

AMESTECĂTURĂ s. încîlceală, încîlcire, încîlcitură, încurcătură, (livr.) mixtură, (înv.) zăminteală, zămintitură, (fam.) bălmăjeală, mișmaș, talmeș-balmeș. (Era o ~ de nedescris.)