abac¹ sn [At: CADE / Pl: ~ace / E: fr abaque, lat abacus, rs абака] Instrument pentru calcule aritmetice elementare, format dintr-un cadru de lemn cu vergele pe care se pot deplasa bile.

abác s. n. 1 Instrument pentru calcule aritmetice elementare, alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate). 2 Tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule. • pl. -ce. / fr. < abaque, lat. abăcus, -i, germ. Abakus; cf. gr. ᾰβαξ, -ακoς „tăbliță, planșă”.

ABÁC, abace, s. n. Instrument de calculat, alcătuit dintr-un cadru de lemn cu zece vergele paralele pe care sînt înșirate cîte zece bile mici, mobile, de culori diferite.

ABÁC, abace, s. n. Instrument de calculat, cu bile colorate. – Fr. abaque (lat. lit. abacus).

ABÁC s.n. 1. Dispozitiv de calculat cu ajutorul unor bile mobile, așezate pe vergele orizontale și paralele. 2. Tabelă grafică, diagramă reprezentând relații între mai multe mărimi variind continuu, care servește la anumite calcule. V. nomogramă. [Pl. -ce. / < fr. abaque, cf. it. abbaco, lat. abacus].

abác s. n. 1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele. 2. nomogramă. (< fr. abaque, lat. abacus)

abác, abace, s.n. 1. Instrument pentru calcule aritmetice simple, alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile colorate. 2. Grafic care servește pentru a ușura efectuarea unor calcule. Var.: abácă s.f.

*abác n., pl. urĭ și e (lat. ábacus, d. vgr. ábax; fr. abaque). Placă (tăbliță) de scris. Aparat de socotit cu bobițe înșirate pe sîrmă p. copii. Damier. Partea netedă din susu capitelului unei coloane. – În sec. 18. ambác (ngr. ámbakos, socoteală), placă (tăbliță) de scris; socoteală.

abácă s.f. v. abac.

ambác, V. abac.

abác (numărătoare, tabel) s. n., pl. abáce

abác (mat.) s. n., pl. abáce

ABÁC s. numărătoare. (~ cu bile, pentru socoteli.)

ABAC s. numărătoare. (~ cu bile, pentru calcule.)

abác (abáce) s. n. – 1. Numărătoare, instrument de calculat. 2. Tabel, diagramă. < Fr. abaque, it. abbaco. Din it., prin ngr. ’αμπάϰος, var. (înv.) ambac (Gáldi, 143)