țigaretă sf [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~găr~ sf, (Mol) ~gărete, ~te sn, țegăr~, (Trs) ~goretie (Pl: țigoretii) sf / Pl: ~te / E: ger Zigarette] 1 Țigară¹ (1). 2 Țigaret.

ȚIGARÉTĂ, țigarete, s. f. 1. Țigară. Tanti Laura scoase... o țigaretă egipțiană și o aprinse la flacăra unei brichete. C. PETRESCU, Î. I 4. Maiorul și-a fumat țigareta pînă la carton. CARAGIALE, M. 132. Prin fumul țigaretei ce zboară în spirale Văd eroi prinși la luptă pe cîmpul de onor. ALECSANDRI, P. III 5. 2. Mic tub de ebonită, de os, de lemn etc., în care se introduce un capăt al țigării cînd se fumează; portțigaret. Își puse pe măsuță, alături de ceașca de cafea golită, țigareta de chihlibar. C. PETRESCU, S. 104. Bătrînul își aprinse țigara stinsă și turtită în țigareta fabricată de el dintr-un picior de iepure. BART, E. 31. – Variantă: țigarét (SADOVEANU, M. C. 92) s. n.

ȚIGARÉTĂ s.f. Țigară. / < germ. Zigarette, cf. fr. cigarette].

ȚIGARÉTĂ s. f. 1. țigară. 2. tub mic de chihlimbar, de os etc. în care se introduce țigara spre a fi fumată; țigaret. (< germ. Zigarette)

ȚIGARÉTĂ ~e f. 1) v. ȚIGARĂ. 2) Tub mic (de chihlimbar, de os etc.) în care se introduce țigara pentru a o fuma; muștiuc. /<germ. Zigarrette

țigaretă f. țevișoară de chihlibar la capătul căreia se îmbucă țigara (= fr. cigarette).

țigarétă f., pl. e (fr. cigarette, țigară mică). Mic tub de lemn orĭ de chihlimbar în care se pune țigara și pin care tragĭ fumu ca să nu fie țigara prea aproape de buze.

țegăretă sf vz țigaretă

țigarete sn vz țigaretă

țigăretă sf vz țigaretă

țigărete sn vz țigaretă

țigoretie sf vz țigaretă

ȚIGARÉT s. n. v. țigaretă.

ȚIGARÉT ~e n. v. ȚIGARETĂ. /Din [port]țigaret

țigarétă (țigară) s. f., g.-d. art. țigarétei; pl. țigaréte

țigarétă (țigară) s. f., pl. țigaréte

țigaretă, -te.

ȚIGARÉTĂ s. 1. v. țigară. 2. portțigaret, țigaret, (Ban. și Transilv.) sipcă. (Fumează cu ~.)

ȚIGARETĂ s. 1. țigară, (rar) țigarcă, (prin. Transilv.) sugară. (Ce ~ fumezi?) 2. portțigaret, țigaret, (Ban. și Transilv.) sipcă. (Fumează cu ~.)