ȘTIUBÉI, știubeie, s. n. (Reg.) 1. Stup primitiv. 2. Vas făcut dintr-un trunchi scobit, folosit pentru păstrarea cerealelor. 3. Trunchi scorburos care servește ca ghizd la o fântână mică; p. ext. fântână (mică). – Știob + sub. -ei.

știubei² sn vz știubeci

știubei¹ sn [At: NECULCE, L. 302 / V: (înv) stu~, (îrg) st~, ștu~, (reg) șchiu~, știb~ / Pl: ~e, ~uri / E: știob¹ + -ei] 1 (Reg) Vas făcut dintr-un trunchi de copac scobit, în care se păstrează alimente, obiecte casnice etc. 2 (Reg) Știubei¹ (1) mai mare în care se opăresc rufele, tortul etc. 3 (Mol) Stup (primitiv) Si: (reg) ștubeu (1). 4 (Mol; pex) Totalitatea albinelor dintr-un știubei¹ (3). 5 (Reg) Adăpost pentru stupi. 6 (Reg) Trunchi de copac scorburos sau scobit care, îngropat în pământ, servește ca ghizd la o fântână puțin adâncă Si: (reg) știob¹ (1), știobărău, știubăroc (1). 7 (Reg; pex) Fântână cu izvorul la mică adâncime, care are ca ghizd un știubei¹ (6) Si: (reg) știubăroc (2), ștubeu (2). 8 (Reg; pgn) Fântână puțin adâncă. 9 (Reg) Izvor al unei ape curgătoare. 10 (Reg) Fântână cu apă sărată. 11 (Îvr) Apeduct. 12 (Reg) Deschizătură făcută în acoperișul unei case pentru luminarea sau aerisirea podului.

ȘTIUBÉI, știubeie, s. n. 1. Stup primitiv. 2. Vas făcut dintr-un trunchi scobit, întrebuințat pentru păstrarea unor obiecte casnice. 3. (Reg.) Trunchi scorburos care servește ca ghizd la o fântână mică; p. ext. fântână (mică). – Știob + suf. -ei.

ȘTIUBÉI, știubeie, s. n. 1. Adăpost pentru albine; stup. Un ram de măr în mai... unde vin Albinele s-adune pentru știubeie miere. STANCU, C. 40. Avea o căsuță curată, o livadă, ș-o prisacă de știubeie bătrînești. SADOVEANU, O. VIII 27. De la știubeiul albinei ia model și așezare. CONACHI, P. 298. 2. Trunchi găunos sau scobit, întrebuințat la păstrarea unor obiecte casnice. Se suie iute în pod și scoboară de acolo un știubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa. CREANGĂ, P. 5. Am o mîță și-un cotei, trei fasole-ntr-un știubei. ȘEZ. XXIII 32. Am un știubei cu mac, Șade cu gura-n jos și nu se varsă (Coșul). GOROVEI, C. 106. 3. (Regional) Trunchi scorburos care servește ca ghizd la o fîntînă; p. ext. fîntînă (mică). Mici fîntîni, ai căror pereți sînt căptușiți de o scorbură mare de copac, care se numește... știubei, nume pe care îl împrumută chiar fîntînă. PAMFILE, I. C. 467. Mănînc mugurel de tei Și beau apă din știubei. MAT. FOLK. 330.

ȘTIUBÉI ~ie n. 1) reg. Adăpost (natural sau făcut de oameni) pentru albine, în care acestea clădesc faguri și depun miere; stup. 2) înv. Vas reprezentând un trunchi scobit, în care se păstrează diferite obiecte sau se opăresc rufele. 3) reg. Trunchi scorburos sau scobit, care servește ca ghizd la o fântână. /știob + suf. ~ei

ȘTIUBEI s.n. (Mold.) Stup primitiv. Ursul . . . toate ștubeiele cu miere fără nici o sfială, fărîma. CANTEMIR, IST. În știubeĭu toate albinile unui d<o>mnu a sluji videm. Deci că albinile nu sîntu fără cap în știubeiu, nu iaste cu cale oamenilor a fi fără domnu în republică. NCCD, 292; cf. NECULCE; FL. D 1754-1762, 66^v. Variante: ștubei (CANTEMIR, IST.; NECULCE). Etimologie: știob (< ucr. štovb, štub) + suf. -ei. Cf. u l e i².

ștĭubéĭ n., pl. eĭe (cp. cu stup și cu germ. stube, odaĭe). Est. Stup. Vest. Buduĭ, trunchĭ scorburos pus vertical în pămînt ca să se adune și să vie la suprafață apa unuĭ izvor (în Ban. buduganie). – Și ștubeĭ în vest (ca ștulete, tuleĭ).

stubei sn vz știubei¹ corectată

știubeiu n. Mold. stup făcut dintr’un butuc găurit: să strâng un știubeiu plin de galbeni CR. [V. știob; cf. serb. STUBA, stâlp și scară făcută dintr’o scorbură de copaciu, și STUBLINA, trunchiu găunos servind de rezervoriu de apă; sensul primitiv e obiect de formă oblongă ca un stâlp].

știubéi (reg.) s. n., pl. știubéie

știubéi s. n., pl. știubéie

știubei

știubeiu, -beie.

ȘTIUBÉI s. v. stup.

ȘTIUBEI s. 1. (reg.) buduroi. (Stupul primitiv se numește ~.) 2.* (reg.) buduroi. (~ la o fîntînă.)

știubei s. v. STUP.

știubéi, știubéie și știubéiuri, s.n. (reg.) 1. vas făcut dintr-un trunchi de copac scobit (în care se păstrează alimente, obiecte casnice sau în care se opăresc rufele). 2. stup primitiv, făcut dintr-un trunchi de copac scorburos, sau scobit; totalitatea albinelor dintr-un asemenea stup. 3. adăpost pentru stupi. 4. trunchi de copac scorburos sau scobit care, îngropat în pământ, servește ca ghizd la o fântână puțin adâncă. 5. (înv.) apeduct. 6. fântână cu izvorul la mică adâncime, care are ca ghizd un trunchi de copac scorburos. 7. fântână cu apă sărată. 8. deschizătură făcută în acoperișul unei case pentru luminarea sau aerisirea podului.

știubéi, știubeie, s.n. – 1. Stupină tradițională, confecționată din trunchiuri de copac, utilizată la bărcuitul albinelor: „Știubeiele tradiționale s-au mai confecționat și din nuiele împletite, unse pe partea exterioară cu argilă în amestec cu bălegar. Au formă conică. S-au mai confecționat și din papură sau paie răsucite în funii, ori din scândură, în formă de trunchi de piramidă. Știubeiele erau așezate pe prispa laterală a casei, înspre grădină, mai rar în grădină, în construcții special amenajate (șopron sau rafturi). Toamna, stupii se afumau cu pucioasă, pentru a omorî albinele în vederea recoltării mierii” (Dăncuș, 1986: 62). Apicultura, creșterea albinelor, s-a practicat abia din sec. XV-XVI (Vlăduțiu, 1973). 2. Izvor amenajat într-un trunchi de copac. 3. Vas făcut dintr-un trunchi de copac. ♦ (top.) Știubei, fânațe în Dragomirești, Săliștea de Sus (Vișovan, 2005). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din știob (< ucr. štub) + suf. -ei (DEX, MDA); cf. germ. Stube „odaie” (Scriban).

știubéi, știubeie, s.n. – Stupină tradițională, confecționată din trunchiuri de copac, utilizată la bărcuitul albinelor: „Știubeiele tradiționale s-au mai confecționat și din nuiele împletite, unse pe partea exterioară cu argilă în amestec cu bălegar. Au formă conică. S-au mai confecționat și din papură sau paie răsucite în funii, ori din scândură, în formă de trunchi de piramidă. Știubeiele erau așezate pe prispa laterală a casei, înspre grădină, mai rar în grădină, în construcții special amenajate (șopron sau rafturi). Toamna stupii se afumau cu pucioasă, pentru a omorî albinele în vederea recoltării mierii” (Dăncuș 1986: 62). Apicultura, creșterea albinelor, s-a practicat abia din sec. XV-XVI (Vlăduțiu 1973). – Din știob (< ucr. štub) + -ei, germ. Stube.