învelire [At: MARIAN, NU. 704 / V: ~văl~ / Pl: ~ri / E: înveli] 1 Acoperire cu ceva Si: învelit¹ (1), (înv) învelitură (1). 2 Îmbrobodire a miresei ca o nevastă Si: învelit¹ (2), (înv) învelitură (2). 3 Acoperire a unei case cu țiglă, tablă etc. Si: învelit¹ (3), (înv) învelitură (3). 4 Acoperire a coperții unui caiet, a unei cărți cu hârtie sau cu material plastic Si: învelit¹ (4), (înv) învelitură (4). 5 Acoperire a focului cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit Si: învelit¹ (5). 6 Astupare a unei gropi cu pământ Si: învelit¹ (6), (înv) învelitură (5). 7 Acoperire a cerului cu nori, ceață, întuneric etc. Si: învelit¹ (7), (înv) învelitură (6). 8 Înfășurare a urzelii pe sulul dinapoi al războiului de țesut Si: învelit¹ (8), învelitoare (1). 9 Trecere a unei țesături de lână prin piuă Si: învelit¹ (9), (înv) învelitură (7). 10 Înfășurare în ceva Si: învelit¹ (10).

înveli [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~văli, (rar) ~voli / Pzi: ~lesc și (rar) învăl / E: cf slv валити] 1-2 vtr A (se) acoperi cu ceva. 3 vt (Reg) A îmbrobodi mireasa ca pe o nevastă. 4 vt (Reg; îf învăli; îe) A ~ o fată A lua de nevastă o fată urmând ca nunta să aibă loc după întoarcerea feciorului din armată. 5 vt A acoperi o casă cu țiglă, cu tablă etc. 6 vt A acoperi coperta unui caiet sau a unei cărți cu hârtie, material plastic etc. Si: a îmbrăca. 7 vt A acoperi focul, jarul etc. cu pământ sau cu cenușă pentru a-l face să ardă mocnit. 8 vt (Pop; îe) Ca și pisica: sapă și ~lește O persoană fățarnică își ascunde faptele rele. 9 vt (Rar) A astupa o groapă cu pământ. 10-11 vtr (Fig; d. cer) A (se) acoperi cu nori, ceață etc. 12 vr (Îe) Când se ~lește ziua cu noaptea Pe înserate. 13 vt A înfășură urzeala pe sulul dinapoi al războiului de țesut. 14 vt Reg) A trece o țesătură din lână prin piuă. 15-16 vtr A (se) înfășură în ceva. 17 vt (Pfm; îe) Rogojina nu te ~lește O unealtă rea nu poate servi bine.

ÎNVELÍ, învelesc, vb. IV. Tranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A acoperi; (urmat de determinări introduse prin prep. «în») a înfășura. A învelit copilul cu plapuma. A învelit pachetul în hîrtie. ▭ Ofițerul de cuart, învelit în mantaua de ploaie, controlează cercetător busola. BART, S. M. 16. A întîlnit doi tineri călări, care se îndreptau în fuga cailor spre dealul Catalinei, din care a cunoscut pe Dragomir curteanul, iar pe celălalt nu l-a putut videa, fiind învelit cu mantaua. NEGRUZZI, S. I 108. ◊ Fig. [Boul] pornește cu pași grei, se apropie de stăpîn, pînă cînd îl învelește în umbra trupului lui trudit, ca într-o pînză răcoroasă. GÎRLEANU, L. 39. (Fără determinare) Soarele e galben, norii-l învelesc, Rîurile albe în sînge roșesc. BOLINTINEANU, O. 10. ◊ Refl. De foame ar fi ce-ar fi, Dar n-am cu ce mă-nveli. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. (Cu pronunțare regională) Făt-Frumos își spălă fața în baia de lacrîmi, apoi învălindu-se în mantaua ce i-o țăsuse... se culcă. EMINESCU, N. 29. ♦ (Cu privire la cărți sau caiete) A acoperi scoarțele cu hîrtie; a îmbrăca. 2. (Cu privire la case) A acoperi cu țiglă, tablă etc. Casa noastră e învelită cu șindrilă. STANCU, D. 295. Casele învălite cu argint... strălucea la soare. ISPIRESCU, L. 300. 3. (Cu privire la foc) A acoperi cu un strat de pămînt, de cenușă etc., pentru a face să ardă mocnit; a învălui. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit Și prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I 48.

A ÎNVELÍ ~ésc tranz. 1) A acoperi cu ceva de asupra sau de jur împrejur. 2) (urzeală) A înfășura pe sulul dinapoi al războiului de țesut. /în + sl. valiti

învelì v. 1. a pune sau întinde deasupra sau pe margini: a înveli casa, pa-tul, focul; 2. a înfășură. [V. văl: lit. a acoperi cu un văl].

învălésc (est) și învelésc (vest) v. tr. (în și vsl. valiti, a învăli, a învălui, a învălătuci, d. valŭ, val, undă. V. nă- și pră-vălesc, vălătuc). Acoper: zăpada învălește pămîntu, a învăli un bolnav cu plapoma. Învălătucesc, înfășor: niște mănușĭ învălite într’o hîrtie. V. refl. Mă acoper (cu plapoma).

învelésc, -líș, -litoare, V. învăl-.

învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri

învelíre s. f., g.-d. art. învelírii; pl. învelíri

învelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 să înveleáscă

învelí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învelésc, imperf. 3 sg. înveleá; conj. prez. 3 sg. și pl. înveleáscă

ÎNVELÍRE s. 1. acoperire, înfășurare, învelit, (pop.) învăluire. (~ cuiva cu un pled.) 2. v. îmbrăcare.

ÎNVELIRE s. 1. acoperire, înfășurare, învelit, (pop.) învăluire. (~ cuiva cu un pled.) 2. acoperire, imbrăcare, învelit. (~ unui caiet.)

Învelire ≠ dezvelire

ÎNVELÍ vb. 1. a (se) acoperi, a (se) înfășura, (înv. și pop.) a (se) coperi, a (se) înfășura, (pop.) a (se) învălui, (înv. și reg.) a (se) astruca. (S-a ~ cu plapuma.) 2. v. îmbrăca.

ÎNVELI vb. 1. a (se) acoperi, a (se) înfășura, (înv. și pop.) a (se) coperi, (pop.) a (se) învălui, (înv. și reg.) a (se) astruca. (S-a ~ cu plapuma și s-a culcat.) 2. a (se) acoperi, a (se) îmbrăca, (înv. și pop.) a (se) coperi. (A ~ o carte.)

A (se) înveli ≠ a (se) dezveli

A înveli ≠ a dezveli

învelí (învelésc, învelít), vb. – 1. A înfășura. – 2. A acoperi, a pune ceva deasupra. – 3. A umple. – 4. A înfășura urzeala pe sulul războiului. – 5. A da la piuă. – Var. învăli. Mr. anvălescu, anvalire, megl. anváles, anvăliri. Sl. valiti (Cihac, II, 106; DAR), cf. val, și bg. valjam. Accepțiile apar și în sl. și se explică toate plecîndu-se de la ideea de bază, aceea de „sul”. Der. din lat. *invelāre (Meyer, Alb. St., IV, 105), nu este posibilă. Der. învelitoare (var. învelitură), s. f. (ceea ce servește la învelit sau acoperit; husă; cuvertură, pătură; capac; acoperiș); înveliș, s. n. (obiect care servește la învelit; capac; husă; acoperiș); învelit, adj. (acoperit; pieptănat; căptușit; bătut în piuă; rotofei).