11 definiții pentru încordătură
din care- explicative (5)
- morfologice (2)
- relaționale (2)
- specializate (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Înv.) Încordare. – Încorda + suf. -ătură.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
încordătură sf [At: LM / Pl: ~ri / E: încorda + -(ă)tură] 1-9 (Înv) Încordare (1- 9). 10 (Reg) Cotitură.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎNCORDĂTÚRĂ, încordături, s. f. (Învechit) Încordare, întindere. Vînătoarea, lupta cu fiarele, alergările cu caii și încordătura arcului erau visele de aur eu rare se desfătau ei. ODOBESCU, S. III 108.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
încordătură f. contracțiune, spasm: încordături dureroase OP.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
încordătúră f. Rezultatu încordăriĭ. Contracțiune, spazm.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
încordătúră (înv.) s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
încordătúră s. f., g.-d. art. încordătúrii; pl. încordătúri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ÎNCORDĂTÚRĂ s. v. încordare, înstrunare, întindere, strunire.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
încordătură s. v. ÎNCORDARE. ÎNSTRUNARE. ÎNTINDERE. STRUNIRE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
încordătúră, încordături, s.f. – (reg.; înv.) Cotitură, șerpuire de drum: „Cucule cu pene suri, / Nu cânta la-ncordături” (Papahagi, 1925: 192; Săcel). – Din încorda (< în + coardă) + suf. -ătură (DEX, MDA).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
încordătúră, -i, s.f. – Cotitură, șerpuire de drum. – În- + coardă „fir elastic; funie; strună; arc” (< lat. chorda) + -tură.
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
| substantiv feminin (F43) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
încordătură, încordăturisubstantiv feminin
- 1. Strunire, încordare, înstrunare, întindere. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: strunire încordare înstrunare întindere
- Vînătoarea, lupta cu fiarele, alergările cu caii și încordătura arcului erau visele de aur cu care se desfătau ei. ODOBESCU, S. III 108. DLRLC
-
etimologie:
- Încorda + sufix -ătură. DEX '98 DEX '09
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.