strunire sf [At: DL / Pl: ~ri / E: struni] 1 Întindere (pentru a acorda). 2 (Pex) Acordare (2). 3 Legare strânsă (întinzând bine sfoara, cureaua etc. cu care se leagă). 4 (Rar) Încordare (a arcului). 5 Conducere sau stăpânire a calului cu ajutorul frâului. 6 (Pex) Liniștire a calului. 7 Tragere sau ținere strânsă a frâului, pentru a conduce sau a stăpâni calul Si: (rar) struneală (3). 8 (Fig) Controlare de aproape a comportamentului cuiva Si: struneală (1). 9 (Fig) Supunere a cuiva la o disciplină severă. 10 (Fig) Tratare cu asprime a cuiva. 11 (Fig) Ținere din scurt. 12 (Fig; pex) Disciplinare. 13 Întindere, prin învârtire, a penei¹. 14 (Mol) Legare cu o strună¹ a părții de dinainte cu cea dinapoi a carului care nu are cruce.

STRUNÍRE s. f. Acțiunea de a struni și rezultatul ei.

struníre s. f., g.-d. art. strunírii; pl. struníri

struníre s. f., g.-d. art. strunírii; pl. struníri

STRUNÍRE s. 1. v. încordare. 2. domolire, înfrânare, liniștire. (~ calului.)

STRUNÍRE s. v. acordaj, acordare, înstrunare.

STRUNIRE s. 1. încordare, înstrunare, întindere, (înv.) încordătură. (~ a arcului.) 2. domolire, înfrînare, liniștire. (~ calului.)

strunire s. v. ACORDAJ. ACORDARE. ÎNSTRUNARE.