strunire sf [At: DL / Pl: ~ri / E: struni] 1 Intindere (pentru a acorda). 2 (Pex) Acordare (2). 3 Legare stransa (intinzand bine sfoara cureaua etc. cu care se leaga). 4 (Rar) Incordare (a arcului). 5 Conducere sau stapanire a calului cu ajutorul fraului. 6 (Pex) Linishtire a calului. 7 Tragere sau tzinere stransa a fraului pentru a conduce sau a stapani calul Si: (rar) struneala (3). 8 (Fig) Controlare de aproape a comportamentului cuiva Si: struneala (1). 9 (Fig) Supunere a cuiva la o disciplina severa. 10 (Fig) Tratare cu asprime a cuiva. 11 (Fig) TZinere din scurt. 12 (Fig; pex) Disciplinare. 13 Intindere prin invartire a penei¹. 14 (Mol) Legare cu o struna¹ a partzii de dinainte cu cea dinapoi a carului care nu are cruce.

STRUNÍRE s. f. Actziunea de a struni shi rezultatul ei.

struníre s. f. g.d. art. strunírii; pl. struníri

struníre s. f. g.d. art. strunírii; pl. struníri

STRUNÍRE s. 1. v. incordare. 2. domolire infranare linishtire. (~ calului.)

STRUNÍRE s. v. acordaj acordare instrunare.

STRUNIRE s. 1. incordare instrunare intindere (inv.) incordatura. (~ a arcului.) 2. domolire infrinare linishtire. (~ calului.)

strunire s. v. ACORDAJ. ACORDARE. INSTRUNARE.