ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

închiriere sf [At: CARAGEA, L. 22/7 / Pl: ~ri / E: închiria] 1-2 (Dare sau) luare în folosință temporară a unui bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii Si: închiriat¹ (1-2). 3-4 (Înv) (Dare sau) luare în arendă a unui teren sau a unei bucăți de pământ Si: închiriat¹ (3-4).

ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria. Împăratul văzînd cerbul... întrebă pe feciorul bucătăresei dacă-i este de vînzare... – Nu-mi este de vinzare, ci de închiriere. ISPIRESCU, L. 116. – Pronunțat: -ri-e-.

închiriére f. Acțiunea de a închiria: contract de închiriere.

închiria vt [At: ALECSANDRI, ap. TDRG / P: ~ri-a / Pzi: ~iez / E: în + chirie] 1-2 (A da sau) a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil în schimbul unei chirii. 3-4 (Înv; imp) (A da sau) a lua un teren în arendă.

ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua (un bun mobil sau imobil) în folosință temporară, în schimbul unei chirii. Mîine va închiria o cameră strîmtă cît să cuprindă un pat. C. PETRESCU, C. V. 30. Închiriase un mic apartament în strada Armașului. VLAHUȚĂ, O. A. III 81. Spunea că are la Pera șase case mari și că numai pe două le închiriază; în celelalte patru șade ea. BOLINTINEANU, O. 272. Timp de mai mulți ani m-ai obligat să închiriez șaptesprezece case și să le părăsesc fără a le locui. ALECSANDRI, T. I 374. – Pronunțat: -ri-a.

A ÎNCHIRIÁ ~éz tranz. (mijloace de transport, imobile, obiecte etc.) 1) A lua în chirie. 2) A da în chirie. /în + chirie

închirià v. a da sau a lua cu chirie o casă, o trăsură, etc.

închiriéz v. tr. Daŭ cu chirie: a închiria cuĭva o casă. Iaŭ cu chirie: a închiria de la cineva o casă.

închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri

închiriére s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 să închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

închiriá vb. (sil. -ri-a), ind. prez. 1 sg. închiriéz, 3 sg. și pl. închiriáză, 1 pl. închiriém (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. închiriéze; ger. închiriínd (sil. -ri-ind)

închiriez, -riază 3, -riam 1 imp., -riere inf. s.

ÎNCHIRIÉRE s. locație, (înv. și reg.) năimeală. (~ unei camere, a unei nave.)

ÎNCHIRIERE s. locație, (înv. și reg.) năimeală. (~ unei camere, a unei nave.)

ÎNCHIRIÁ vb. (înv. și pop.) a tocmi, (înv. și reg.) a năimi, (înv.) a prinde. (A ~ o cameră, o trăsură.)

ÎNCHIRIA vb. (înv. și pop.) a tocmi, (înv. și reg.) a năimi, (înv.) a prinde. (A ~ o cameră, o trăsură.)