ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. f. Nume generic pentru ghete, pantofi, cizme, bocanci, papuci etc. – Lat. calciamentum (după încălța).

încălțăminte sfs [At: PALIA (1582), ap. CP 122 / E: ml *(in)calciamentum] 1Totalitate a obiectelor care servesc la îmbrăcarea și protejarea piciorului, confecționate din piele, înlocuitori etc. Si: (înv) încălțămănt (1), încălțătură (1), încălței (1), (reg) încălție (1). 2 Pereche de obiecte dintr-un anumit tip de încălțăminte (1) Si: (înv) încălțământ (2), încălțătură (2), încălței (2), (reg) încălție (2).

ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. f. sg. Nume generic pentru ghete, pantofi, cizme, bocanci, papuci etc. – Lat. calciamentum (după încălța).

ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. f. sg. (Adesea cu sens colectiv) Obiect făcut de obicei din piele și avînd o talpă solidă, care servește să acopere și să protejeze picioarele. Magazin de încălțăminte. ▭ Dulăul se apropie de noi, ne miroase hainele, încălțămintea, își clatină coada stufoasă. STANCU, U.R.S.S. 39. Neculai Pălitu era un ciobotar vestit, dar numai pentru încălțăminte groasă. HOGAȘ, DR. II 152.

ÎNCĂLȚĂMÍNTE f. (nume generic) Totalitate de obiecte confecționate special pentru acoperirea și protejarea picioarelor. ~ de vară. de sport. ~ de damă. [G.-D. încălțămintei] /în + înv. călțăminte

încălțăminte f. obiect de piele sau de postav ce servă a acoperi partea de jos a piciorului. [Lat. CALCEAMENTA].

încălțămî́nt și călțămî́nt n., pl. inte (lat. incalciamentum, calciamentum și calceamentum). Vechĭ. Îmbrăcămînt de pele, de postav orĭ de caucĭuc care acopere picĭoru (talpa orĭ și pulpa), cizma (cĭobota), gheata, galoșiĭ, papuciĭ, pantofiĭ, imineiĭ, tîrliciĭ ș. a. – Azĭ se zice încălțămintele-s bune saŭ încălțămintea e bună, gen. încălțămintelor și încălțămintiĭ, ca merindea (Trans.) îld. merindele. Cel maĭ bine e să păstrezĭ forma încălțămînt.

încălțămínte s. f., g.-d. art. încălțămíntei

încălțămínte s. f., g.-d. art. încălțămíntei

încălțăminte, gen. încălțămintei

ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. (înv. și reg.) încălțări (pl.), (reg.) încălței (pl.), (înv.) călțun, zgarbură. (~ de damă.)

ÎNCĂLȚĂMINTE s. (înv. și reg.) încălțări (pl.), (reg.) încălței (pl.), (înv.) călțun, zgarbură. (~ de damă.)

ÎNCĂLȚĂMINTE. Subst. Încălțăminte, încălțări (înv. și reg.); încălțăminte de vară, încălțăminte de iarnă; încălțăminte bărbătească, încălțăminte de femei (de damă), încălțăminte de copii; încălțăminte de casă. Papuc, papucel (dim.), papucaș, tîrlici, cipici, bușmachiu (înv. și reg.). Sandală, săndăluță (dim.), espadrilă, crepidă (ant.), galenți, saboți; teniși, bascheți. Opincă, opincuță (dim.). Pantof, pantofior (dim.); pantof de damă; condur (înv.), conduraș (dim.), cipic (înv.), imineu (înv.). Gheată, ghetuță (dim.), botină (reg.), ciuboțică (reg.), ghetră, tuzluc (înv.), bocanci de schi, bocanci de munte. Cizmă, cizmuliță (dim.), meși, ciubotă (reg.), călțun (înv., pop.), pîslar, scroambă (reg.), irmizea (pop.), botfor (reg.). Galoș, șoșon. Încăîțător. Pantofărie, cizmărie. Pantofar, cizmar. Adj. Încălțat; desculț, descălțat, desculțat (reg.). Vb. A (se) încălța; a (se) descălța, a (se) desculța (reg.). V. îmbrăcare, îmbrăcăminte.