ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga o cantitate mare într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

înțesa [At: PISCUPESCU, O. 69/6 / V: (cscj) ~si / Pzi: ~țes și (înv) ~sez / E: ns cf lat intexo,-are, slv честь] 1 vt A împleti foarte strâns. 2-3 vtr A (se) intercala. 4 vt A îngrămădi într-un spațiu redus Si: a ticsi, a îndesa. 5 vr (Fig) A se înteți. 6-7 vtr A (se) umple prin îngrămădire.

ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A vârî, a băga într-un spațiu redus; a îndesa, a ticsi. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se înteți. – Cf. sl. čestŭ „gros, des”.

ÎNȚESÁ, înțés, vb. I. Tranz. A umple tare, a îngrămădi (o cantitate mare) într-un loc limitat; a îmbîcsi. V. îndesa, ticsi. Două cergi grosolane, înțesate cu fire de fîn. DUMITRIU, N. 151. Străzile din centru erau înțesate, abia puteai răzbate. SADOVEANU, O. VI 477. Peronul gării... este înțesat de lume. CARAGIALE, N. S. 61. ◊ Refl. pas. La fiecare oprire, vagoanele acelea se înțesau mai tare, urcau soldați cu mantale ude. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 6/1. ♦ Refl. A deveni mai des, a se îndesi; a crește în intensitate. (Fig.) Tusea aceea de uriaș se înțesa și obuzele cădeau unul după altul. CAMILAR, N. I 55.

A ÎNȚESÁ înțés tranz. 1) rar (obiecte) A vârî cu forța într-un spațiu restrâns (ca să încapă mai mult); a îndesa; a înghesui; a îmbulzi; a bâcși. 2) (recipiente) A umple până la refuz. /<lat. intexare

înțés, a -á v. tr. (Se conj. ca îndes). Vest. Umplu, îmbîcsesc. V. refl. Mă umplu, mă îmbîcsesc: covoru s’a înțesat de praf.

înțesá (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeásă; conj. prez. 3 să înțése

înțesá vb., ind. prez. 1 sg. înțés, 3 sg. și pl. înțeásă; conj. prez. 3 sg. și pl. înțése

înțes, -țeasă 3.

ÎNȚESÁ vb. a (se) împânzi, a (se) umple, (fig.) a (se) împăna. (Ulițele s-au ~ de oameni.)

ÎNȚESA vb. a (se) împînzi, a (se) umple, (fig.) a (se) împăna. (Ulițele s-au ~ de oameni.)

înțesá (înțés, înțesát), vb. – A umple, a ticsi, a îndesa. Lat. incessare, „a invada, a pătrunde”, intensiv de la incedĕre. Rezultatul normal, *incesa, a suferit o disimulație c..s › ț..s, ca în cesală › țesală; și, apropiat astfel fonetic de țese, a căpătat un sens confuz secundar de „a se amesteca”, cf. DAR. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat. *intensare (REW 8693; Țicăloiu, ZRPh., XLI, 589); din lat. *intexare în loc de intexĕre (Pușcariu, Dacor., IV, 705; DAR), bazat pe sensul secundar menționat, care nu ajunge pentru a explica semantismul, din lat. *insitiare (Giuglea, Dacor., II, 823); din lat. *insatiātus, printr-o metateză de la *însățat (Pascu, Arch. Rom., VIII, 556); de la *înțesta, bazat pe țeastă „vîrf, culme” (Iordan, BF, II, 198).