îmbujorare sf [At: DA ms / V: ~boj~ / Pl: ~rări / E: îmbujora] Înroșire a obrajilor sau a feței.

ÎMBUJORÁRE, îmbujorări, s. f. Faptul de a se îmbujora.

îmbujora [At: MARIAN, D. 33 / V: ~boj~ / Pzi: ~rez / E: în- + bujor] 1 vr (D. obraji) A se înroși, a se aprinde ca un bujor (1). 2 vr (D. oameni) A se înroși la față. 3 vtf (Rar) A face să se înroșească.

BUJORÁ vb. I v. îmbujora.

ÎMBUJORÁ, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji, p. ext. despre persoane, uneori determinat prin «la față») A se face roșu ca bujorul, a se aprinde la față, a se înroși, a se rumeni. Se îmbujoră la față, rușinată parcă de cine știe ce gînduri. ARDELEANU, D. 87. Se-mbujorase la față de parcă chiar l-ar fi văzut pe Sandu venind. MIRONESCU, S. A. 83. Obrajii fetei se îmbujorară. SANDU-ALDEA, D. N. 221. – Variantă: bujorá vb. I.

A ÎMBUJORÁ ~éz tranz. A face să se îmbujoreze; a rumeni. /în + bujor

A SE ÎMBUJORÁ mă ~éz intranz. (mai ales despre față, obraji) A se înroși ușor (ca bujorul); a se rumeni. /în + bujor

îmbujoréz v. tr. Fac roș ca bujoru: frigu îĭ îmbujorase fața. – Și îmboj- (est).

îmbujorá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujoreáză

îmbujorá vb., ind. prez. 1 sg. îmbujoréz, 3 sg. și pl. îmbujoreáză; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbujoréze

ÎMBUJORÁRE s. 1. împurpurare, înroșire, roșire, rumenire, (fig.) aprindere. (Emoția determină ~ obrajilor ei.) 2. (concr.) împurpurare, roșeală, roșeață, rumeneală, (înv. și pop.) rumeneață, (reg.) rujă. (~ din obraji.)

ÎMBUJORARE s. 1. împurpurare, înroșire, roșire, rumenire, (fig.) aprindere. (Emoția determină ~ obrajilor ei.) 2. (concr.) împurpurare, roșeală, roșeață, rumeneală, (înv. și pop.) rumeneață, (reg.) rujă. (~ din obraji.)

ÎMBUJORÁ vb. a (se) împurpura, a (se) înroși, a (se) roși, a (se) rumeni, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.)

ÎMBUJORA vb. a (se) împurpura, a (se) înroși, a (se) roși, a (se) rumeni, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.)