ȚÎHLÍȘ, țîhlișuri, s. n. Tufiș des. Granguri galbeni, speriați, se săltau din țihlișuri; se auzea mai încolo frîntura lor de cîntec fluierat. SADOVEANU, N. P. 22. Mierle... tresăreau spăriate din țihlișuri. id. O. I 299. – Variante: țihlíș (POPA, V. 68), țiglíș (I. CR. I 134) s. n.