ȘTIOBÎ́LC interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de căderea unui corp (greu) în apă. Eu?... l-aș fi dat huștiuliuc în baltă pe moș Noe, ca să-mi rămîie mie tot vinu! – Iaca!... bun! huștiuliuc tată Noe, huștiuliuc... știobîlc... s-o dus. ALECSANDRI, T. 843. Și numai huștiuluc în jos și știobîlc în fundul fîntînii. I. CR. III 326.