ȘOVĂIÉLNIC, -Ă, șovăielnici, -e, adj. Lipsit de fermitate în mișcări, în atitudini, în acțiuni; șovăitor. S-au adunat rubedenii îndepărtate și cupide, gata să facă dispărut un testament sau să smulgă bolnavei cu voința șovăielnică altul, dictat de neomenia lor. C. PETRESCU, V. 172. Nopțile de neodihnă adunate în ochii șovăielnici, stinși. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 202. Acțiunea e încurcată, șovăielnică, lipsită de logică. GHEREA, ST. CR. II 280. Om șovăielnic! Cînd omul are cuget, cuvîntu-i e cuvînt, Și fapta-i și cuvîntul deopotrivă sînt. ALECSANDRI, T. II 117.