ÎNCĂLECÁRE s. f. Acțiunea de a (se) încăleca. 1. Urcare pe un animal de călărie, p. ext. pe un obiect pe care se poate sta călare. 2. Suprapunere. Încălecarea celor două limbi ale ceasornicului. ▭ Spre miazănoapte dăinuie... niște încălecări de nori grei. CAMIL PETRESCU, O. I 292. ♦ (Geol.) Ruptură în scoarța pămîntului, însoțită de o denivelare și de apropierea celor două flancuri. 3. Fig. Supunere, stăpînire, dominație. Zorile coborau din cer gingașe, mîntuind lumea cu încălecarea întunerecului. REBREANU, N. 50.