împlântare sf [At: CALENDARIU (1814) 66/12 / V: (înv) plântare / Pl: ~tări / E: împlânta] 1 (Înv) Sădire a unei plante Si: împlântat¹ (1), împlântație (1). 2 Înfigere cu vârful în pământ Si: împlântat¹ (2), împlântație (2). 3 Străpungere cu un corp ascuțit Si: împlântat¹ (3), împlântație (3). 4 (Ccr) Îngropare a unei legume în nisip spre a se păstra Si: împlântat¹ (4), împlântație (4). 5 (Fig) Fixare. 6 (Fig) Pironire. 7 Introducere a unui obiect într-un lichid Si: împlântat¹ (7), împlântație 8 Înglodare (3). 9 (Fig) Covârșire, neputință de a scăpa de ceva Si: împlântat¹, împlântație (9).

împlânta [At: DOSOFTEI, V. S. 129/1 / Pzi: împlânt și (înv) ~tez / E: ml *implantare] 1 vt (Înv) A sădi o plantă. 2-3 vtr A (se) înfige cu vârful în pământ. 4-5 vtr A (se) străpunge cu un corp ascuțit. 6 vt (Ccr) A îngropa o legumă în nisip spre a o păstra. 7 vt (Fig; rar) A fixa. 8 vt (Fig) A pironi. 9 vt A introduce ceva într-un lichid. 10 vr (Fig) A se îngloda în datorii. 11 vr (Fig) A fi covârșit de neputința de a scăpa de ceva.

ÎMPLÎNTÁ, împlî́nt, vb. I. Tranz. A înfige, a vîrî. I Apucă lopețile, se aplecă, împlîntîndu-le în apă. DUNĂREANU, CH. 240. Cîrmaciul împlîntă adînc lopata în valuri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. O zbierătură puternică dete taurul din pricina durerii ce avea din pierderea ochiului; coarnele și le împlîntă în pămînt și scotea pămînt ca și cu lopata. RETEGANUL, P. IV 42. ◊ Refl. Cele cinci brăzdare ale plugului își înăbușiră zăngănitul, împlîntîndu-se adînc, cu sete, în pămînt. MIHALE, O. 123. Unde buzduganul s-a-mplîntat, Acolo nouă ani am săpat, Pîn’ ce buzduganu-am aflat. BIBICESCU, P. P. 304. (Fig.) Ochii săi se împlîntară pe rînd în ochii celor două femei. DUMITRIU, B. F. 59.

ÎMPLÎNTÁRE, împlîntări, s. f. Acțiunea de a (se) împlînta; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire.

A ÎMPLÂNTÁ împlânt tranz. 1) (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige. A-și ~ unghiile. 2) A face să intre în ascuțișul a ceva. ~ un steag. /<lat. implantare

împlântà v. 1. a înfige în pământ: a împlânta un steag, un cort; 2. fig. a introduce: a împlânta o datină; 3. a se așeza undeva, a se fixa. [Lat. PLANTARE].

împlî́nt, -á v. tr. (lat. plantare, a planta. V. implantez). Plantez, răsădesc (Ps. S. Cor.). Înfig (de ex. sabia, cuțitu): unde voĭniciĭ securea nu’mplîntă (Doĭna, 2-3, 42). V. desplînt.

împlântáre s. f., g.-d. art. împlântắrii; pl. împlântắri

împlântáre s. f., g.-d. art. împlântării; pl. împlântări

împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă

împlântá vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 3 sg. și pl. împlântă

ÎMPLÂNTÁRE s. v. înfigere.

ÎMPLÂNTÁ vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adânc în corp.)

ÎMPLÂNTÁ vb. v. planta, pune, răsădi, sădi, transplanta.

împlînta vb. v. PLANTA. PUNE. RĂSĂDI. SĂDI. TRANSPLANTA.

ÎMPLÎNTA vb. 1. a băga, a înfige, a vîrî, (rar) a implanta, (înv. și reg.) a petrece. (A ~ cuțitul in vită.) 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adînc în corp.)

ÎMPLÎNTARE s. înfigere, vîrîre. (~ cuțitului în vită.)

împlîntá (împlântát, împlântát), vb. – 1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă.

împlânta, împlântă (pers. a III-a sg.) v. r. (glum.) a se întâmpla.