zăbálă, zăbale, s.f. – (reg.; med.) „Bubițe albicioase în colțul gurii; ca să treacă, e bine să te ștergi la gură cu coada mâții” (Faiciuc, 1998: 103) sau cu o ștergură din țesătură dură. – Din magh. zabola „zăbală” (Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA) < sl. zabǔ „dinte” (Diez, Cihac, Galdi, cf. DER).