zid s.n. 1 (constr.) Element de constructzie (aproape) vertical cu grosime (relativ) mica in raport cu celelalte dimensiuni executat din caramizi beton din blocuri de piatra etc. ashezate ordonat unele peste altele (shi unite printrun liant) destinat sa delimiteze sa separe sau sa izoleze un spatziu ori sa sustzina alte elemente de constructzie alcatuind un perete o ingradire o fortificatzie etc. Acolo sint zidurile cetatzii tari inca shi bine pazite (BART). (la circ) Zidul mortzii = spatziu special amenajat in forma cilindrica cu deschidere mai larga in partea superioara care evolueaza motociclishti acrobatzi. Zid (sau zidul) chinezesc ori marele zid chinezesc v. chinezesc. Zid orb v. orb. Ziduri pelasgice v. pelasgic. ◊ Loc.adj. De zid = executat din materiale care alcatuiesc zidul. ◊ Loc.adv. Intre (sau in) (cele patru) ziduri = in interiorul unei cladiri. Nu se plinge... k intraceste ziduri vro pisica antilnit (SIO.). ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a) a inconjura pe cineva din toate partzile pentru al apara; b) fig. a se solidariza cu cineva a se uni in jurul cuiva in sustzinerea unei cauze. A pune la zid v. pune. A trai cit zidul Goliei v. trai. ◊ Compar. Pedestrimea romaneasca sta frumos k un zid de piatra tare (BALC.). ◊ Analog. Zidurile de arbori se leganau domol scinteindushi frunzele (SADOV.). ◊ Fig. Navem oshti dara iubirea de moshie e un zid (EMIN.). 2 (sport) Obstacol care il formeaza jucatorii cu trupurile lor in fatza propriei portzi cind adversarul executa unele lovituri de pedeapsa. 3 (fiz.) Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depashirea vitezei sunetului.pl. uri. /<sl. зндъ.