ZENÍT s. n. 1. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului. Lumina limpede a zilei cînd soarele e la zenit. se urmează cu aceleași nuanțe și intensități pe suprafața Oltului. BOGZA, C. O. 236. Cînd soarele ajungea la zenit, portul mut, poleit într-o lumină orbitoare, părea în arșița zilei un oraș mort, adormit printr-o vrajă. BART, E. 19.