ZAVISTUI vb. (Mold.; ȚR) A invidia, a pizmui. A: Mulți zavistuiescu porecla lui Alexandru, căci-i dzic Marele. NCCD, 237. Cei mai mari boieri au zavistuit tătîne-meu. H 1771, 85^v; cf. VARLAAM; CANTEMIR, IST.; NCL I, 11; NCCD, 327; MOL. 1754-1762, 23^r; H 1779¹, 86^r, 155^v. B: Zavistuiră pre dînsul filistinii. BIBLIA (1688). Nu să cuvine să cerci altă răsplătire împrotiva celuia ce te zavistuiaște. ANTIM. ♦ A face intrigi. B: Pentru care zavistuind, jidovii îl omorîră. MINEIUL (1776); cf. FN. A urî, a detesta. A: Iară eu, așea să mă iubască cela ce iaste să mă giudece, că cu cît vă zavistuiaște viața cea desfrînată, cu atîta mi-i milă de sufletul vostru cel supus păcatului. NCCD. 309. Etimologie: sl. zavistvovati. Vezi și zavistie, zavistios, zavistliv, zavistnic, zavistuitor. Cf. a l e n u i, b ă n u i² (2), r î v n i (1).