văitare sf [At: EUSTATIEVICI, GR. RUM. 68^v/8 / V: ~iet~ / Pl: ~tări / E: văita] 1 Emitere de sunete (prelungi), de gemete (ca urmare a unei dureri, a unei suferințe etc.) Si: văitătură (1), (rar) văitat¹ (1), (îrg) văierare (1), văierat¹ (1), (înv) văierătură (1). 2 Exprimare prin cuvinte a unei dureri, a unei suferințe, a unei nemulțumiri etc. Si: lamentare, jeluire, tânguitură, văitătură (2), (rar) văitat¹ (2), (îrg) văierare (2), văierat¹ (2), (înv) văierătură (2). 3 (Reg; îf văietare) Bocire a unui mort Si: jelire. 4 (Pop) Compătimire (1). 5 (Rar; pan) Țipăt tânguitor și prelung emis de un animal sau de o pasăre Si: văitătură (3). 6 (Rar; fig) Zgomot prelung și tînguitor produs de vânt, de ape. 7 (Rar; fig) Sunete triste, tânguitoare produse de unele instrumente muzicale sau de clopote.