văduv, -ă s.m., s.f, adj. I 1 s.m., s.f. Persoană care și-a pierdut soția sau soțul (prin deces) și nu s-a recăsătorit; (pop.) vădan, vădancă. ◊ Expr. Văduv sau văduvă de paie = (calc după germ. „Strohwitwer”, magh. „szalmaözvegy”) soț sau soție care a rămas o perioadă scurtă de timp fară soție, respectiv, fară soț. 2 s.f. Compuse: (ornit.; reg.) văduvă-loatră = mierlă (Turdus merula); văduva-ce-țipă copiii = sovîrvariță (Inula britannica). lI adj. 1 (despre oameni; adesea în legătură cu vb. „a fi”, „a rămîne”) Care și-a pierdut soția sau soțul (prin deces) și nu s-a recăsătorit. Jupînese văduve ascultau cursurile lui despre viață și despre iubire (BACOV.). 2 Fig. (de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) Lipsit (de...),privat (de...). Peșteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare (GOGA). 3 (înv.; despre instituții) Care are postul titularului vacant (prin deces); (despre funcții, demnități) care nu are titular. Biserica rămînea adeseaori văduvă de preoți (ISP.). • acc. și (reg.) văduv. pl. -i, -e, (reg.) m. -ui. și (înv., reg.) văduu,-uă adj., s.m., s.f. /lat. vidŭus, -ua.