HÚLPE s. f. v. vulpe.

POÁMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma.

VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse; (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Lat. vulpes.

vulpe sf [At: (a. 1449) DERS / V: hu~ / Pl: ~pi / E: ml vulpes] 1 Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust Si: vulpoaică (1) (Vulpes vulpes). 2 (Îc) ~-argintie Specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. 3 (Îe) A avea ochi de ~ A avea o privire vicleană. 4 (Îe) A tocmi ~a din pădure A negocia un lucru pe care nu îl ai (la îndemână). 5 (Îe) A umbla cu ~a în sac A recurge la procedee incorecte. 6 (Îe) A-i intra ~a în sac A nu mai ști ce să facă pentru a scăpa dintr-o încurcătură. 7 (Îae) A-și pierde cumpătul. 8-9 (Prc) Blana prelucrată a vulpii (1-2). 10 (Fig) Persoană vicleană, ipocrită. 11 (Reg) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, trebuie să-l dea flăcăilor din satul miresei. 12 Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 13 Ferestruică în acoperișul caselor țărănești prin care iese fumul din pod. 14 (Iht; îc) ~-de-mare Vatos (Raja clavata). 15 (Zlg; îc) ~a-deșertului Fenec² (Fennecus zerda).

HÚLPE s. f. V. vulpe.

VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes). ◊ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Din lat. vulpes.

VÚLPE, vulpi, s. f. 1. Mamifer carnivor, de mărimea unui cîine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă; se hrănește cu animale mici și cu păsări (Vulpes vulpes). Vulpea stă lîngă vizuină și nu se îndură să meargă la vînat. GÎRLEANU, L. 18. Vulpile codane, cu blana împlinită de iarnă, sar sprintene încoace și-ncolo. ANGHEL-IOSIF, C. L. 169. Era odată o vulpe, vicleană ca toate vulpile. CREANGĂ, O. A. 295. Merge iarna pe poiană Și-i gătită ca ș-o doamnă (Vulpea). GOROVEI, C. 398. La mîncare lup și la treabă vulpe, se spune despre omul leneș și mîncăcios. Vulpea, cînd n-ajunge la struguri, zice că sînt acri. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-1 ai (la îndemînă). Să nu mai tocmim vulpea din pădure; să nu ne mai certăm pe ceea ce nu are nimeni dintre mi. BOLLLAC, O. 227. 2. Blană de vulpe (1). [ Curtenii ] în vremea lui Radu Mihnea-voievod... purtau... cabaniță cu jder și cu vulpi. BĂLCESCU, O. I 122. 3. Fig. Persoană vicleană, șireată. Dacă apoi relațiile între cele două partide ar ji fost așa de încordate, se putea să. nu fi simțit nimic vulpea fină care era Iordache Ruset? IORGA, L. I 315. Ce folos că ești frumoasă... Că-mi ești vulpe cam șireată Care-nșală lumea toată. PANN, la CADE. 4. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. Avusese o vie, numai vulpe... la Dealul Mare. BASSARABESCU, la CADE. Unele gospodine culeg... din speciile care au bobițele mai tari, precum sînt strugurii de poamă, coarnă, verde, mare, vulpe etc. PAMFILE, I. C. 240. 5. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 6. Compus: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos. 7. (Regional) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, e obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. Dacă... mirele voiește ca atît lui cît și miresei să nu i se întîmple nimica, plătește mai intri fără cea mai mică împotrivire vulpea cerută. MARIAN, NU. 603.- Variantă: húlpe (SADOVEANU, O. A. II 105, PAMFILE, C. 440) s. f.

VÚLPE ~i f. 1) Mamifer sălbatic carnivor, de talie medie, cu blană roșcată, cu botul ascuțit și cu coadă lungă și stufoasă. ◊ ~ argintie vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ~ polară vulpe cu blana albicioasă. 2) Blana acestui animal. 3) fig. Persoană șireată, vicleană. 4) dar (bani sau vin) pe care, după obiceiul popular, mirele, din alt sat, îl dă flăcăilor din satul miresei. 4): ~-de-mare pește marin, lung, cu corpul turtit, acoperit cu spini. [G.-D. vulpii] /<lat. vulpes

hulpì v. Mold. a se scurge laptele din boabele grâului din pricina negurilor. [Rostire dialectală pentru vulpì (cf. lupoaie, buruiană ce strică porumbul)].

vulpe f. 1. fiară din genul câinelui cu coada lungă și stufoasă; 2. blana animalului: conteș de vulpe AL.; 3. fig. ființă vicleană (vulpea fiind considerată ca tipul vicleniei); 4. (vulpișoară), varietate de struguri (cari plac mult vulpii). [Lat. VULPES].

húlpe, V. vulpe.

vúlpe f. (lat. vŭlpes, it. volpe, pv. volp). Un animal canin sălbatic roșcat care prinde și păsărĭ domestice, car care face și mult bine stîrpind guzganiĭ ș. a. Blana luĭ. Fig. Om foarte șiret: ce vulpe! Mold. Pop. Cinste pe care mirele trebuĭe s’o facă flăcăilor satuluĭ străin din care-șĭ ĭa nevasta. – În Mold. și hulpe.

coáda-vúlpii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cózii-vúlpii

vúlpe s. f., g.-d. art. vúlpii; pl. vulpi

!vúlpe-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. vúlpii-de-máre; pl. vulpi-de-máre

coáda-vúlpii (bot.) s. f.

vúlpe s. f., g.-d. art. vúlpii; pl. vulpi

vúlpe-de-máre s. f.

vulpe, -pi.

BEȘINA-VÚLPII s. v. gogoașă.

BOABA-VÚLPII s. v. dalac.

POAMA-VÚLPII s. v. dalac.

VÚLPE s. 1. (ZOOL.; Vulpes vulpes) vulpoaică. 2. (IHT.) vulpe-de-mare (Raja clavata) = vatos.

VULPEA DEȘÉRTULUI s. v. fenec.

beșina-vulpii s. v. GOGOAȘĂ.

boaba-vulpii s. v. DALAC.

poama-vulpii s. v. DALAC.

VULPE s. 1. (ZOOL.; Vulpes vulpes) vulpoaică. 2. (IHT.) vulpe-de-mare (Raja clavata) = vatos.

vulpea-deșertului s. v. FENEC.

vúlpe (-pi), s. f. – 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui cîine, cu coada stufoasă (Vulpes vulgaris). – 2. Varietate de struguri. – Mr., istr. vulpe. Lat. vŭlpes (Pușcariu 1921; REW 9464), cf. it., gal. volpe, prov. volp, v. fr. goupil, sp. vulpeja. – Der. vulpenie, s. f. (șiretenie); vulpesc, adj. (de vulpe); vulpește, adv. (ca o vulpe; șiret, perfid); vulpoi, s. m. (masculul vulpii); vulpoaică, s. f. (vulpe; oaie cu coada lungă); vulpiu, adj. (roșcat).

VULPE DE MARE s.f. (Iht.) În general, pește cartilaginos din ordinul rechinilor batoizi (plați), fam. rajidae (batoizi propriu-ziși), cu corp romboidal și înotătoare dezvoltate ca niște aripi imense, prezent în lungul tuturor țărmurilor europene. Există nenumărate specii, precum cea din Marea Nordului (Raja batis) de 1 m lungime și 30 kg greutate, unele fiind uriașe, precum vatosul (Raja clavata) ce poate ajunge la 3-4 m lungime și 2-3 m lățime și o greutate de 200 kg. De la anumite specii de rajidae se consumă înotătoarele pectorale (comercializate ca aripi de vulpe), considerate delicatese, fiind asemănătoare la gust cu carnea de crab.

ALOPECURUS L., COADA VULPII, fam. Gramineae. Gen originar din Europa și Asia, cca 32 specii, anuale sau perene. Spiculețe deseori cu țepi evidenți, uniflore (3 stamine), în paniculă cilindrică cu peduncul lung. Frunze sesile, alterne, lamina deseori liniară și nervuri paralele. Tulpină fistuloasă, articulată, cilindrică.

a beli vulpea expr. a vomita după o beție.