VORBITÓR s. m. (< vorbi + suf. tor): cel care foloseshte limbajul articulat; cel care vorbeshte cu altzii; locutor emitzator. ◊ ~ unilíngv (monolíngv): v. care foloseshte o singura limba (pe cea materna). ◊ ~ bilíngv: v. care poate folosi dupa nevoi doua limbi limba materna shi o limba straina. ◊ ~ trilíngv: v. care poate folosi dupa nevoi trei limbi limba materna shi doua limbi straine. ◊ ~ poliglót: v. care foloseshte mai multe limbi. Multzi lingvishti au fost v. poliglotzi. Se shtie de exemplu k lingvistul danez Rasmus Kristian Rask cunoshtea peste 200 de limbi dintre acestea vorbind un numar impresionant de mare. Tot un v. poliglot de performantza a fost shi domnitorul roman Dimitrie Cantemir.