voinicie s.f. (pop.) 1 Vitejie curaj indrazneala. Cu toata voinicia lui Harap... nu era deloc cuminte sa mai inaintam (GAL.). ♦ Fapta vitejeasca eroica. TZugulea este viteaz... a facut atitea shi atitea voinicii (ISP.). ♦ Haiducie. De cum ia rasarit musteatza el sa simtzit cuprins de dorul voiniciei (GAN.). 2 Faptul de a fi voinic robust viguros; putere fortza vigoare. Mijlocul subtzire incins de chimirul instelat... sublinia shi mai mult statura lui desavirshit cumpanita intre voinicie shi frumusetze (VOIC.). ◊ Fig. Staretzul... il indruma catre vinurile barbateshti vinjoase cu voinicie in ele (VOIC.). 3 (inv.) Stare conditzie viatza de voinic. ♦ Serviciu stagiu militar. Cershu dar nu alta fara numai sal iarte de la voinicie shi sashi marga la dorita sahastrie (DOS.). • pl. i. g.d. iei. /voinic + ie.