virtute s.f. 1 (inv.; pop.) Putere (fizica) tarie vigoare. Virtutea scade boala creshte se apropie clipa cea mai de pre urma (MAI.). ◊ Loc.adj. In (sau intru cu) virtute sau tare de (sau la in) virtute = care este plin de vigoare in deplinatatea puterii; voinic puternic sanatos. Femeiles mai viclene cugeta el apucind hatzurile; eles mai iscusite la vorba; iar barbatzii is mai proshti; insa mai tari de virtute (SADOV.). ◊ Expr. Om in virtute = om in putere. A fi tare de virtute dar slab de minte = a fi puternic dar prost. 2 (inv.) Fortza morala; vointza puternica; fermitate hotarire. Ia spus k se muta la Socodor shi nu sa mutat pentru k navea in el destula virtute sa se mute (SLAV.). ◊ Loc.adv. (inv. pop.) Din (sau cu) toata virtutea = cu toata rivna cu toata stradania. Ashai de ager incit chiar la o batalie noi nu lam putea birui cu toata virtutea noastra (SADOV.). 3 (inv.) Barbatzie curaj vrednicie (in razboi). Faptele laudate ce ostashii noshtri au savirshit din imboldirea shi sub poruncile gloriosului nostru suveran carele a shtiut sa recunoasca shi sa reinvie in inimile romaneshti virtutea strabuna (ODOB.). 4 Fig. (inv.) Proprietate insushire calitate. Spre a pricepe virtutea cuvintarei acesteia se cade intiie a shti k Petru Maior... invatzase filozofia shi teologia in cinci ani la Roma (PER.). 5 (inv.) Putere a cuiva. Unde sint imparatzii cei puternici shi viteji cei vestitzi a imparatziei aceshtiia? Totzi sau stins shi virtutea lor au trecut nimica alta dintru ale lor nau ramas fara numai deshertaciune (MICU). 6 (inv.; shi virtutea cerului) Bolta cereasca firmament. Blagoslovit eshti in virtutea ceriului (COR.). ◊ pl. tzi. /lat. virtus utis; cf. shi fr. vertu it. virtù.