virtute s.f. 1 Insushire morala a omului manifestata prin urmarirea in mod constant a realizarii binelui prin consecventza respectarii principiilor shi a normelor etice; integritate morala. Lii frica de virtutea domnului lor nadajduind ocrotire de la slabiciuni (SADOV.). ◊ (teol.) Virtute umana (sau morala) = fiecare dintre dispozitziile constante ale inteligentzei shi ale vointzei care reglementeaza faptele oamenilor le determina comportamentul (dupa ratziune shi credintza) shi le orinduiesc pasiunile. Virtutzi cardinale = virtutzile umane morale sau fireshti (prudentza sau intzelepciunea dreptatea taria sau barbatzia shi cumpatarea) in jurul carora se grupeaza toate celelalte. Virtute teologala = fiecare dintre cele trei virtutzi insuflate de Dumnezeu (credintza sperantza shi iubirea) care i permit omului sa stabileasca o relatzie cu Sfinta Treime fiind dovada prezentzei shi actziunii Duhului Sfint in facultatzile fiintzei omeneshti. 2 Conduita viatza virtuoasa. Virtutea este apreciata de totzi. ♦ Castitate fidelitate. Cu toate astea Ioanide ishi zicea k virtutea e totdeauna la femeie mai slaba decit iubirea (CAL.). 3 Tendintza constanta indreptata catre un anumit gen de indatoriri morale indeplinite printrun efort de vointza; calitate morala determinata. Niciodata nu se vor egaliza puterile shi virtutzile particulare ale indivizilor (CAR.). ◊ Virtutzi cardinale = (la filosofii antici) totalitatea insushirilor fundamentale ale omului: intzelepciunea curajul dreptatea shi cumpatarea. 4 Proprietate insushire calitate; eficacitate eficientza. Aceste plante au virtutzi tamaduitoare. 5 Loc.prep. In virtutea... = pe baza in puterea k urmare a... TZie ma adresez in virtutea functziunilor shi darului meu de preot (CAR.). 6 (inv.) Barbatzie curaj; fapta vitejeasca. • pl. utzi. /<lat. virtus utis; cf. shi fr. vertu it. virtù.