vioiciune s.f. 1 Calitatea de a fi vioi; starea celui vioi; sprinteneala zburdalnicie agerime in mishcari; insufletzire agilitate animatzie. Slugile se interpelau... umblind cu mare vioiciune (SADOV.). ◊ Loc.adv. Cu vioiciune = cu insufletzire; cu inflacarare. Omul... raspundea cu vioiciune shi cu hotarire (SADOV.). ◊ Ext. Nau tzinut pas cu vioiciunea spiritului (IBR.). ♦ Expresie specifica radioasa luminoasa inteligenta a ochilor a privirii a fizionomiei. Ochii lui... pastrau inca toata vioiciunea shi frumusetzea (VLAH.). ♦ Vigoare agerime a gesturilor a mishcarilor. ♦ Spontaneitate intensitate inflacarare a unei stari sufleteshti. ♦ Calitate a unei opere de arta a unei scrieri etc. de a anima de a dinamiza (evocind redind ceva in imagini vii). „Momentele” lui Caragiale vibreaza de vioiciune (SADOV.). 2 Capacitatea de a intzelege cu ushurintza ceva de a reactziona spontan la ceva; agerime a mintzii; istetzime; spontaneitate. Ii admira vioiciunea mintzii. 3 Calitate a unei culori de a fi sclipitoare stralucitoare; efect viu de culori. Vioiciunea coloritului covoarelor atrage cumparatorii. • sil. vioi. pl. i. /vioi + iciune.