vatáf i (vataj vatav) s.m. I. (In Evul Mediu in tzarile rom.) 1. (In Mold.) Administrator al unei provincii sau al unui judetz. 2. (In Munt.) Administrator de plasa. 3. Supraveghetor al slujilor de la curtea unui boier sau la o manastire; logofat. 4. Conducator (comandant capitan) al unui grup de curteni sau oshteni. II. (In Maramuresh) 1. Pacurar: „K nus fiara fiarelor / Cas vatafu oilor” (Memoria 2001: 12). 2. Mai mare peste pacurarii de la stana; baci gazda pacurariul cel mare (ALR 1971: 382): „Baci sau vataf in Maramuresh cu frecventza mai mare a celui dintai” cu sensul de administrator de stana (Latish 1993). „Vataful mai poate fi ciobanul care nu ia oi in responsabilitate” (idem). Vataful este conducatorul pacurarilor care pazesc oile cu lapte; de obicei este desemnat de catre stanash; tot stanashul il numeshte pe baci (conducatorul stanei shi cel care prepara produsele lactate). Deci vataf shi baci nu e acelashi lucru (Georgeoni 1936: 78). 3. Paznic de semanaturi sau fanatze (Petrova Sacel Moisei Borsha); vataf de tzarina (Sacel); gornic boactar pandash iagar (ALR 1971: 421). 4. Capetenie comandant shef: vataf de talhari: „Pa dansa o dauzat / Paunashi codrilor / Vataji talharilor” (Papahagi 1925: 266); vataf de colindatori vataf de tzigani etc. Probabil din tat. vataha „grup” (Miklosich cf. DER); Cf. ucr. vataha pol. wataha bg. vatah (DEX).