URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice² (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric² + suf. -ar.

uricar [At: (a. 1555) cf DERS / Pl: ~i sm, ~e sn / E: uric² + -ar] 1 sm (În trecut) Funcționar de cancelarie care întocmea, traducea sau copia urice² (13) Si: calemgiu , copist (1), diac (1), scrib, grămătic, logofăt, notar¹, notarăș, pisar. 2 sn Colecție de urice² (13). 3 sn (Prc) Uric² (13).

URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric² + suf. -ar.^[1]

URICÁR, uricari, s. m. (Învechit) Scriitor de urice, redactor al actelor în cancelariile domnești; logofăt, pisar. Uricarul... își subsemna numele undeva în coadă. HASDEU, I. V. 31.

URICÁR¹ ~e n. Culegere de documente vechi, de urice. /uric + suf. ~ar

URICÁR² ~i m. (în Moldova și în Muntenia medievală) Slujbaș în cancelaria domnească care avea însărcinarea de a scrie urice; diac; gramatic. /uric + suf. ~ar

URICAR s.m. (Mold.) Funcționar de cancelarie care se ocupă cu scrierea uricelor. Boul vel logofet . . . Coțofana uricar. CANTEMIR, IST. Între diecii divanului era cîte 5 si 6 uricari . . . tălmăcitori si făcători uricilor celor slovenești. GHEORGACHI. Etimologie: uric + suf. -ar. Vezi și uric, uricaș, urici, Cf. n o t a r ă ș.

uricar m. scriitor de urice, logofăt.

uricár m. (d. uric). Vechĭ. Scriitor de urice, diac, logofăt; Axinte uricaru (pe la 1700). S. n., pl. e. Colecțiune de urice: uricaru luĭ Codrescu († 1894). V. boĭer.

Axente (Uricarul) m. scriitor domnesc de hrisoave și autorul unei Cronici despre a doua venire a lui Nicolae Mavrocordat (1711-1716).

uricariu m. colecțiune de urice.

uricár² (carte) s. n., pl. uricáre

uricár¹ (persoană) s. m., pl. uricári

uricár (persoană) s. m., pl. uricári

uricár (carte) s. n., pl. uricáre

URICÁR s. v. diac.

URICAR s. (IST.) diac, grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor. (~ în cancelariile din țările române.)

AXINTE URICARIUL (c. 1670-c. 1732, n. sat Scînteia, jud. Iași), copist moldovean cu acte (urice) și de cronici. I se atribuie o cronică oficială despre a doua domnie a lui Nicolea Mavrocordat în Moldova (1711-1716).