urc, a -á v. tr. (lat. *órico, -áre, d. vgr. óros, munte, ca fr. monter, a urca, d. mont, munte. V. aburc). Munt. Suĭ: a urca sacu’n căruță. Mă suĭ mergînd: a urca dealu. Fig. Măresc, suĭ: a urca prețu. V. refl. Mă suĭ mergînd orĭ cățărîndu-mă: a te urca pe deal, pe zid, în copac, în pod.