UNITÁTE s. f. (cf. fr. unité lat. unitas atis): 1. coeziune omogenitate unire. Se foloseshte cu referire la locutziuni consideranduse o calitate a acestora: u. elementelor componente in cadrul locutziunii este direct proportzionala cu vechimea acesteia. 2. formatzie lingvistica caracteristica diverselor compartimente ale limbii sau unor discipline lingvistice. Se poate vorbi astfel de u. fonetice (formatzii lingvistice caracteristice foneticii shi echivalente cu sunetele articulate) de u. fonologice (formatzii lingvistice caracteristice fonologiei shi echivalente cu fonemele) de u. segmentale (alcatuite din segmente fonice: vocale semivocale shi consoane) de u. suprasegmentale (nereprezentate prin segmente fonice dar insotzitoare obligatorii ale silabelor cuvintelor shi enuntzurilor: accentul shi intonatzia) de u. lexicale (formatzii lingvistice caracteristice lexicului shi echivalente cu cuvintele expresiile shi locutziunile) de u. gramaticale morfologice shi sintactice (formatzii lingvistice caracteristice gramaticii morfologiei shi sintaxei shi echivalente cu morfemele shi respectiv cu partzile de vorbire shi de propozitzie cu propozitziile shi cu frazele) de u. frazeologice (imbinari de doua sau mai multe cuvinte a caror coeziune poate fi mai stransa sau mai laxa) de u. lexicogramaticale (formatzii lingvistice lexicale shi gramaticale de natura semantica shi morfologica echivalente cu partzile de vorbire) de u. sintactice omogene (de aceeashi natura sintactica de acelashi fel) shi de u. sintactice eterogene (de natura sintactica diferita in raport cu alte u.) de u. stilistice (formatzii lingvistice caracteristice stilisticii shi echivalente cu figurile de stil shi cu stilurile) etc.